Respect pentru Diversitate – un schimb de experienta intre Romania si Marea Britanie

0

British Council a organizat luni, 23 martie, in Bucuresti, dezbaterea interactiva Respect pentru Diversitate, la care au participat peste 70 de persoane, reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentele active in domeniul drepturilor omului, mass-media si tineri interesati de diversitatea culturala.

Printre invitatii speciali ai evenimentului s-au numarat Jane Nokes, director de programe in cadrul National School of Government din Marea Britanie si Csaba Asztalos, presedinte al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, dar si reprezentanti ai Organizatiei Romani Criss, Asociatiei Accept, Asociatiei de Sprijin a Copiilor Handicapati Fizic si ai Agentiei Nationale pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati.

Obiectivul principal al dezbaterii a fost realizarea unui schimb de modele de buna practica in domeniul diversitatii atat din Marea Britanie, cat si din Romania, precum si prezentarea modurilor de abordare a diversitatii culturale in cele doua tari.  Au fost atinse subiecte precum discriminarea pe criterii de etnie, gen, dizabilitate si orientare sexuala, cadrul legislativ, exemple de proiecte derulate si rezultatele acestora.

Primul pas spre abordarea diversitatii este recunoasterea problemelor cu care ne confruntam si admiterea faptului ca trebuie sa rezolvam aceste probleme si sa cautam solutii. Anual, primim 900 de petitii si 3500 de plangeri, iar peceptia romanilor este, in mare masura, una negativa, in special cu privire la persoanele cu dizabilitati, cele infectate cu virusul HIV  SIDA, minoritatile sexuale si rromi”, a declarat Csaba Asztalos , presedinte al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.

In cadrul celor trei ore de dezbatere, au fost abordate atat o parte dintre problemele cu care se confrunta Romania in acest domeniu, dar si initiativele realizate pana acum de organizatiile prezente la eveniment si posibilele solutii. “Printre concluziile acestei dezbateri, as vrea sa mentionez, in primul rand, nevoia de dialog intre organizatiile guvernamentale si neguvernamentale si publicul larg. De asemenea, trebuie sa acordam o importanta deosebita diversitatii si sa acceptam faptul ca oamenii sunt unici in privinta aspectului exterior si a personalitatii. Modul in care fiecare dintre noi intelege si respecta aceste lucruri contribuie la dezvoltarea si consolidarea societatii civile”, a afirmat Oana Macovei, Manager Proiecte Guvernare la British Council.

Dezbaterea face parte din proiectul Respect pentru Diversitate initiat de British Council in 2008 si care a constat in organizarea de sesiuni de training cu specialisti britanici  in domeniul diversitatii. Au fost realizate trei traininguri in Bucuresti, Iasi si Cluj, la care au participat peste 50 de reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale din Romania active in domeniul drepturilor omului, dar si tineri care doresc sa se implice in activitati legate de diversitatea culturala.