Concordia lanseaza Scoala de Specialisti in Domeniul Social, aplica pana pe 15 martie

0

Organizația Umanitară Concordia în parteneriat cu Universitatea de Științe Aplicate Vorarlberg anunță deschiderea apelului de selecție pentru cursul „Practician în domeniul social“. 
Prin intermediul acestui program de formare, Concordia alături de parteneri vin în întâmpinarea nevoii specialistului practician în domeniul social de corelare a teoriei cu practica, însoțită de reflectarea la nivel personal, în vederea gestionării eficiente și corecte a situațiilor concrete ale muncii cu oamenii aflați în situații precare/de vulnerabilitate socială.

Obiectivul programului de formare este de a perfecționa/profesionaliza practicieni în domeniul social, capabili să aplice cu profesionalism instrumente și metode importante în activitatea directă cu diferite categorii de clienți, utile și specifice activității sociale de zi cu zi, care se reflectă obiectiv, nemijlocit și adaptat în comportamentul și acțiunile față de oamenii marginalizați și defavorizați.

Pentru cine?

Cursul se adresează lucrătorilor sociali, asistenților sociali și educatorilor sociali implicați direct în oferirea de servicii sociale din instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale active în domeniilor serviciilor sociale.

Cu cine?

Profesorii predau în Austria şi sunt specialiști în practica asistenței sociale, având experiență semnificativă în domeniul social, precum și o formare academică care acoperă toate domeniile de asistență socială.

Despre ce va fi vorba?

Curriculum-ul se bazează pe standardele ştiinţifice actuale de asistență socială, orientată spre practică. Focusul este în special pe pregătirea practică şi aplicarea cunoștintelor dintr-o plajă largă de metode în munca directă cu beneficiarii.
Cursul va începe pe data de 25 aprilie 2017 și are un număr de 170 lecţii (12 ore pe semestru sau 42 ECTS) și 16 săptămâni de practică (600 de ore). Programul de instruire este format din 5 module de teorie și practică precum şi o examinare finală. 

Finalizarea pozitivă a cursului este confirmată cu o diplomă eliberată Universitatea de Știinte Aplicate Vorarlberg.

Termenul limită de primire a aplicațiilor este 15 martie 2017. Pentru încriere accesați link-ul: AICI Participanții selectați se vor angaja să participe la tot programul de instruire.

Cursul se va derula la sediul Organizației Umanitare CONCORDIA din  București, iar participanții selectați vor suporta doar cheltuielile de transport și cazare, dacă este cazul.

Mai multe detalii despre selecție puteți găsi în documentele atașate sau aici.