Sustine brandurile locale folosind Cardul Comunitatii

0

Miercuri, 4 noiembrie, a.c., incepand cu ora 10.00, in sala “B. P. Hasdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu”, 10 antreprenori locali au demarat cel mai amplu program de sprijinire a economiei locale, in Iasi. Iesenii vor primi reduceri din partea antreprenorilor parteneri in programul Cardul Comunitatii si pentru fiecare achizitie, antreprenorii vor face o donatie modica in numele lor, configurand un Fond Comunitar.

Prin acest Fond, iesenii si ONG-urile din Iasi vor putea sa obtina finantare pentru proiecte care sa ridice calitatea vietii urbane. Fondul este administrat de Fundatia Comunitara Iasi, care va facilita procesul de selectie a proiectelor si va superviza implementarea lor. In momentul configurarii fondului, iesenii care au folosit Cardul Comunitatii vor putea hotari, prin vot, alaturi de antreprenorii din program, ce proiecte vor fi finantate prin donatiile facute in numele lor.

Programul Cardul Comunitatii isi propune sa sprijine economia locala si sa dezvolte cultura antreprenoriala in Iasi. Cele mai prospere orase, la momentul actual, numite „orase smart” sau „orase destepte” se bazeaza pe Educatie si Talent, Dezvoltare Tehnologica si Cultura Antreprenoriala. Iasul reprezinta un bazin de talent care ramane neexploatat, in lipsa unei culturi antreprenoriale.

In dezbaterea despre economia locala cu care demareaza programul Cardul Comunitatii, antreprenorii parteneri atrag atentia asupra costurilor ascunse care afecteaza orasele ce neglijeaza productia locala.

Iustinian Cozma-Rusu, catalizatorul lantului de magazine “La Bacanie” explica mecanismele prin care hipermarketurile din cartiere afecteaza dezvoltarea comunitatilor in mijlocul carora patrund si conduc, in timp, la saracirea zonelor din oras in care sunt amplasate. Acestea ar dezechilibra economic cartierele in care se afla, arata Iustinian Cozma-Rusu, motiv pentru care, in spatiul occidental, hipermarketurile sunt amplasate la periferia oraselor.

Nicoleta Hritcu, antreprenoarea care a deschis patiseria cu produse traditionale “Cuptorul Moldovencei” crede ca antreprenoriatul local, in Iasi, se afla pe o panta ascendenta, dar comunitatea nu este inca constienta de impactul pe care il are atunci cand merge la cumparaturi.„Eu folosesc doar produse locale, de la producatori locali. De fiecare data cand dai un banut unui producator local, banii aceia ajung la o familie de langa tine. As fi dispusa sa mergem impreuna, noi, antreprenorii din Iasi, chiar cu pancarte, pentru doua ore, intr-o zi, in curtea unui hipermarket. Atat as scrie: «Gandeste-te de doua ori unde lasi banii». Nu sunt impotriva lor si stiu ca avem cu totii loc sub soare, dar trebuie sa avem grija la economia locala!”, explica Nicoleta Hritcu.

Din program fac parte lantul de magazine de cartier „La Bacanie”, cafenelele CTS Corner, Teo’s Cafe, Retro Cafe si Mignon, alaturi de patiseria Cuptorul Moldovencei, cofetariile Friscot si Cake Expert, localul Corner Bar Sports & Grill si restaurantul Traian. Antreprenorii din program ofera reduceri intre 3 si 10% iesenilor care folosesc Cardul Comunitatii.

Mai multe detalii despre program si promotiile saptamanale pot fi urmarite pe site-ul: www.cardulcomunitatii.ro.

Cardul Comunitar Iasi este initiat de Fundatia Comunitara Iasi, printr-un program national la care participa Odorheiu Secuiesc, Covasna, Miercurea Ciuc, Targul Mures, Bacau, Ploiesti si Oradea.

Proiect finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania

Continutul acestui material nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a granturilor SEE 2009 – 2014;