22 de copii din jud Dâmbovița au mers în prima tabără din viața lor

0

A doua ediție Tabăra Copilăriei a schimbat viața celor 22 de elevi de clasa a V-a de la școlile dâmbovițene Pitaru și Potlogi care, timp de 5 zile, au beneficiat de prima tabără din viața lor. Pentru acești copii, Tabăra Copilăriei desfășurată în Bușteni a însemnat o experiență unică și multe premiere: drumul cu autocarul, cazarea într-un hotel, bucuria de a vedea munții pe care îi știau doar din fotografii, jocuri de dimineața până seara și multe ateliere creative. Sika România a făcut posibilă tabăra pentru acești copii care se ambiționează să meargă la școală și au rezultate remarcabile, în ciuda lipsurilor și a sărăciei cu care se confruntă. Proiectul Tabăra Copilăriei face parte din campania „Schimbă o viață” desfășurată de Fundația Mereu Aproape.

Copiii care au participat la tabără au fost selectați în urma unui concurs în cadrul căruia au realizat compuneri cu titlul „Ce vreau să devin când voi fi mare”. Cei care au transmis cele mai multe emoții și au avut curajul să-și expună visurile ambițioase au fost premiați.

Prin tabăra organizată, Fundația Mereu Aproape le-a oferit acestor copii cu care destinul a fost mai puțin generos cinci zile de copilărie ideală, plină de jocuri și de activități educative, zile în care ei nu au mai fost nevoiți să muncească, așa cum se întâmplă în fiecare zi acasă, unde își ajută părinții. 

Sunt copii care au niște planuri în viață, planuri pe care îmi doresc să ajungă să și le urmeze, și atunci când vor crește mari să dea înapoi din ceea ce au primit”, spune Andreea Șurghie, Project Manager Fundația Mereu Aproape.

Beneficiarii taberei și-au dorit să joace fotbal, volei sau tenis, să își facă prieteni sau să mănânce clătite, iar Tabăra Copilăriei le-a oferit, pe lângă aceste dorințe împlinite, și alte surprize pe care cei mici le-au primit cu emoție. „Am spus că vreau clătite și am spus că vreau să schimb lumea, să nu mai fim atât de răutăcioși cu cei nevoiași”, a afirmat Maria Oprea, iar Gabriela Ghiță a descris experiența trăită astfel: „Pentru mine e un loc distractiv și foarte frumos și vreau să mulțumesc Fundației Mereu Aproape pentru că ne-a ajutat să fim și noi într-o excursie, pentru mine e prima excursie!