Caravana Eco-Civica a sustinut activitati de promovare si diseminare a proiectului la Vaideeni

0

Cupa Izvoarelor – eveniment cercetasesc de traditie organizat de Centrul Local „Mircea cel Batran” Ramnicu Valcea al Organizatiei Nationale „Cercetasii Romaniei” si ajuns anul acesta la cea dea XVII-a editie – a oferit Caravanei Eco-Civice ocazia unei binevenite si deosebit de utile diseminari a experientei dobandite de grupul informal care sustine proiectul, in paralel cu sustinerea unei actiuni comune alaturi de cercetasii bucuresteni din grupul Cabana Scout, participanti si ei la eveniment.

„Am organizat doua prezentari separate in care am reusit sa atragem categorii distincte de persoane. La prima prezentare au participat tinerii cu virste cuprinse intre 12 si 18 ani. Lor li s-a vorbit despre evolutia proiectului, au fost descrise activitatile derulate in licee, s-a discutat despre importanta adoptarii unui comportament eco-civic, despre ce putem face noi pentru a lasa o natura mai buna in urma noastra, dar si despre modul in care acest proiect ne-a ajutat pe fiecare dintre noi in parte. A doua prezentare a fost dedicata liderilor adulti din cercetasie, carora li s-a vorbit despre beneficiile implicarii intr-un proiect Tineret in Actiune.”, a declarat Bogdan Andrei Fechita, coordonator al proiectului.

Activitatea de la Vaideeni a avut trei obiective principale. In primul rand s-a profitat de aceasta ocazie pentru partea de diseminarea propriu zisa, in care participantilor la eveniment (cercetasi din 20 de centre din toata tara) le-au fost prezentate „aventura” care a facut din proiect o adevarata Caravana Eco-Civica ce a poposit in trei licee si apoi in diverse alte locatii de studiu din Bucuresti si din afara acestuia.

In al doilea rand, a fost o ocazie buna de a da un exemplu de buna practica liderilor adulti cercetasi – unul dintre cele mai interesate grupuri tinta cand vine vorba de accesarea de fonduri europene prin programele de tineret. Impreuna cu acestia, intr-o sesiune de comunicari separata si dedicata lor, s-a discutat despre importanta si viitorul fondurilor europene in sustinerea activitatilor educative non-formale.

In al treilea rand, alaturi de cercetasii din Grupul de Initiativa Cabana Scout, participanti si in primele faze ale proiectului, am avut ocazia de a transmite celorlalti participanti la eveniment pulsul unui proiect care a format un grup de tineri cu deschidere catre cultura eco-civica, capabili sa impartaseasca in societate cunostintele si valorile dobandite in urma participarii in proiectul nostru.

„A fost o oportunitate perfecta pentru specificul proiectului nostru, desfasurata in mijlocul naturii, orientata spre ocrotirea si cunoasterea mediului, care a completat perfect scopul prezentei Caravanei Eco-Civice la eveniment. Am realizat cu aceasta ocazie, inca odata, importanta activitatilor de diseminare si consideram ca am deschis noi cai de comunicare si continuare a proiectului nostru.”, a mai adaugat coordonatorul Caravanei Eco-Civice.

La cele doua activitati de promovare si diseminare au participat un numar de aproximativ 40 de tineri si 15 lideri adulti. De asemenea, s-a adus la cunostiinta in mai multe rinduri cercetasilor prezenti la festival, prin intermediul statiilor de amplificare, despre existenta proiectului si s-au oferit date interesante din derularea lui.

“Ce m-a impresionat la prezentare a fost comunicarea cu publicul. Metoda asta mi s-a parut eficienta, mult mai eficienta decit un monolog care sa fi continut date din desfasurarea proiectului. In plus, am fost foarte curiosi sa aflam cum functioneaza pastilele pentru purificarea apei”, a afirmat Ilinca, una dintre tinerele participante la prezentare.

In cadrul proiectului “Caravana Eco-Civica”, membrii implicati au lucrat in perioada martie-iunie 2014 cu trei licee si un numar de aproximativ 120 de elevi. Intilnirile au fost structurate in patru parti distincte: prezentarea proiectului, experimente in laborator, dezbateri si iesiri in natura.

De asemenea, proiectul s-a mai bucurat de activitati de diseminare si promovare in cadrul unor festivaluri importante precum ONGFest si Festivalul Luminii.

Caravana Eco-Civica este un proiect al Grupului Informal de Tineri reprezentat de Bogdan-Andrei Fechita, finantat prin programul Tineret in Actiune.