Livada Senzoriala. Spatiu de cunoastere si interpretare a relatiei om-natura in Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului

0

O noua initiativa de interpretare turistica si educatie nonformala in Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului – Universitatea din Bucuresti isi propune sa dezvolte o relatie senzoriala si afectiva a vizitatorilor cu elementele naturale.

Proiectul este o continuare a Casei Vulcanilor, realizata anul trecut la Densus de catre Voluntarii pentru Geoparc si a Gradinii Senzoriale din municipiul Galati, un proiect al Centrului de Resurse pentru Dezvoltare 2020 impreuna cu Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Galati. Cele doua proiecte au fost desemnate de catre MOL Romania si Fundatia pentru Parteneriat cele mai bune din anul 2014, fiind distinse cu Premiul Spatii Verzi.

Livada Senzoriala va implica elevii cluburilor Exploratorii de la Scolile Gimnaziale Densus si Rachitova, precum si neobositii Voluntari pentru Geoparc, majoritatea elevi ai Colegiului National „I. C. Bratianu” Hateg. Acestia vor realiza zece instalatii care se vor adresa unuia sau mai multor simturi si vor purta denumiri precum: „Poteca Timpului”, „Aleea Formelor Impietrite”, „Gradina din Nori” si altele.

Proiectul mai include un workshop despre inteligenta naturii, un training pentru viitorii ghizi-animatori, pregatirea a 10 ghizi exploratori si o expozitie de fotografie „Gradina Senzoriala – Livada Simturilor. Transfer de cunostinte si experienta pentru voluntariat in natura” in municipiul Galati.

Casa Vulcanilor, in jurul careia se va realiza Livada Senzoriala, va primi o noua infatisare la aniversarea unui an. Aceasta va fi redeschisa in luna iunie si va contine un mod inedit de a spune povestea vulcanilor din Tara Hategului.

“Concret, Livada Senzoriala  inseamna o serie de experiente care se adreseaza celor 5 simturi si care impreuna il face pe vizitator sa simta ce inseamna natura, Pamant, timp si spatiu. Este o schimbare de abordare in prezentarea unei arii protejate, care de obicei inseamna o limitare a omului. In cazul nostru in loc de a spune preferam sa-l lasam pe vizitator sa atinga piatra si sa o compare cu celelalte tipuri de roci. Este de asemenea foarte important impactul acestor proiecte in comunitate. Cu bani putini, proveniti exclusiv de la finantatorii care au ales proiectul in urma unei selectii nationale, se poate realiza ceva extraordinar”, afirma dr. Cristian Ciobanu, manager de proiect.

Initiativa apartine Asociatiei „Drag de Hateg” si se bucura de finantarea Fundatiei pentru Parteneriat si MOL Romania prin programul Spatii Verzi. Parteneri in proiect sunt Centrul de Resurse pentru Dezvoltare 2020, Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului – Universitatea din Bucuresti, Scoala Gimnaziala Densus, Scoala Gimnaziala Rachitova, Primaria Comunei Densus si Asociatia Pro Edu Densusianu.

***

Geoparcul Dinozaurilor este un parc natural ce cuprinde intreaga Tara a Hategului si care protejaza si valorifica natura si cultura acestui spatiu. Geoparcul a fost declarat arie protejata de interes national in 2004. Din anul 2005 geoparcul a fost acceptat in Reteaua Europeana a Geoparcurilor si in Reteaua Globala (sub egida UNESCO) a Geoparcurilor. Din anul 2007 are in interiorul sau doua zone denumite „Situl Strei-Hateg” si „Culoarul Rusca Montana – Tarcu – Retezat”, ca situri NATURA 2000, in vederea conservarii habitatelor naturale si a speciilor de plante si animale salbatice de interes comunitar. Geoparcul are un statut special datorita gradului ridicat de locuire care implica o preocupare deosebita pentru dezvoltarea locala. Aceasta arie protejata cuprinde elemente de interes geologic deosebit alaturi de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric si cultural. Factorul cheie care personalizeaza acest teritoriu este reprezentat de siturile cu resturi de dinozauri de varsta Cretacic Superior. Dinozaurii pitici din Depresiunea Hateg sunt unici in lume, importanta stiintifica si atractivitatea lor fiind sporita prin descoperirile de cuiburi cu oua si embrioni de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor si a unei reptile zburatoare (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor. Administrarea geoparcului este realizata de Universitatea din Bucuresti.

Asociatia Drag de Hateg este un ONG din comuna Densus, care are ca misiune sa redescopere si sa interpreteze in mod creativ povestile si istoria Tarii Hategului alaturi de localnici si de vizitatori pornind de la valorile naturale si culturale ale locului. Asociatia vrea sa contribuie la dezvoltarea turismului durabil, in permanent echilibru cu mediul inconjurator, ca mijloc principal al bunastarii comunitatilor locale si implicit la sprijinirea dezvoltarii durabile a regiunii Tara Hategului. Drag de Hateg se bucura in toate initiativele de sprijinul si colaborarea Geoparcului Dinozaurilor Tara Hategului – Universitatea din Bucuresti, printr-un parteneriat strategic incheiat in 2013. Activitatile sunt realizate in stransa legatura cu ceilalti parteneri locali, ONG-uri, unitati de invatamant si cultura, administratii locale si intreprinderi.