Militia Spirituala organizeaza a doua editie a taberei de activism CRIM

0

Militia Spirituala organizeaza in luna iulie 2014 a doua editie a taberei de activism CRIM pentru 25 de tineri. Asadar, daca ai peste 18 ani si vrei sa fii tu schimbarea pe care o doresti in societatea romaneasca esti invitat sa aplici pentru a participa la sapte zile de activitati de invatare experientiala ce vor avea loc in muntii Piatra Craiului in perioada 21 – 27 iulie.

Programul celor sapte zile cuprinde o serie de ateliere in cadrul carora participantii vor deprinde: tehnici de consens, notiuni legate de drepturile omului, idei si planuri de actiune civica, tehnici de rezistenta pasiva, comunicare si jurnalism cetatenesc etc. Fiecare participant va fi implicat in diferite activitati de grup: organizare, gestionarea resurselor, gatit, jocuri si altele. Organizatia asigura transportul si hrana.

Tabara de activism se adreseaza tinerilor care vor sa inteleaga activismul si sa fie pregatiti sa se implice in treburile Cetatii. Protestele din toamna anului 2013 au aratat ca este nevoie de constientizare, responsabilizare, coordonare si, in general, de implicare in viata societatii. In acest context, mai mult ca oricand, Militia Spirituala isi propune sa ii aduca impreuna pe aceia care inteleg ca trebuie sa se angajeze in actiune, dar nu au inca instrumentele si cunostintele necesare ca sa o faca in mod eficient. In tabara CRIM se vor dezvolta, prin jocuri si experimente, anumite abilitati de grup si individuale, vor fi invatati sa accepte provocarile, sa ia initiativa, sa asume riscuri, sa-si dezvolte atentia distributiva, disciplina, toleranta, gandirea practica si ascultarea activa.

Mai multe detalii despre cum poti participa la tabara CRIM gasesti pe militiaspirituala.ro