StiriONG – 100 de burse in cadrul programului “Orizonturi Deschise 2011”

0

Programul Orizonturi Deschise se adreseaza acelor tineri care doresc sa-si desavarseasca formatia intelectuala si profesionala prin programe de master sau doctorat in universitatile prestigioase ale lumii, dar care, din motive financiare, nu isi pot duce singuri visul la indeplinire.

Fundatia Dinu Patriciu vine in intampinarea acestor tineri prin cele 100 de burse in valoare de maxim 15 000 USD pe an fiecare, atribuite pe intreaga durata a programului masteral/doctoral, si in masura sa acopere total sau numai partial cheltuielile de scolarizare si de subzistenta implicate de formatia respectiva. Valoarea totala anuala a burselor oferite prin programul de burse Orizonturi Deschise este de 1.500.000 USD.

Beneficiarii burselor Orizonturi Deschise se angajeaza sa se intoarca in tara dupa terminarea programului de master/doctorat pentru o durata de timp cel putin egala cu cea a formatiei urmate, in caz contrar urmand a returna contravaloarea bursei si a penalizarilor specificate in contractul de bursa privata.

Sunt eligibili acei tineri, cetateni romani, care au fost deja acceptati intr-un program masteral/doctoral la o universitate straina de prestigiu.

Programul Orizonturi Deschise nu finanteaza mobilitati intre universitati partenere, ci numai programe integrale de studii. Din acest motiv, Fundatia Dinu Patriciu considera ca fiind eligibile doar persoanele care isi incep programul masteral/doctoral in anul universitar pentru care solicita bursa. Spre exemplu, pentru sesiunea de depunere a candidaturilor din anul 2011 (15 aprilie – 15 iunie) sunt considerati eligibli numai acei studenti care vor incepe programele de studiu in anul universitar 2011 – 2012.

Inscrierile in program se desfasoara intre 15 aprilie – 15 iunie 2011, online, pe site-ul www.fundatiadinupatriciu.ro in sectiunea dedicata programului de burse Orizonturi Deschise.  

Pentru a se inscrie, un participant trebuie sa isi creeze un cont pe site. Pentru aceasta, trebuie sa acceseze campul “Inscrie-te pentru o bursa”, din partea stanga a ecranului.  

Transmiterea dosarului de participare prin posta la adresa Fundatiei poate fi efectuata numai dupa completarea si inregistrarea formularului on-ine. Dosarul trebuie sa includa, pe langa formularul de inscriere imprimat si semnat, toate documentele enumerate mai jos, documente care au rolul de a proba informatiile din formularul de inscriere online. Dosarul trebuie transmis Fundatiei Dinu Patriciu prin posta pe adresa Fundatiei (Cladirea Lakeview, Bd. Barbu Vacarescu 301 – 311, etaj 14, sector 2, Bucuresti), cu confirmare de primire, cel mai tarziu pana la data de 15 iunie 2010 (data inscrisa pe stampila postei).

Dosarele trebuie sa contina in mod obligatoriu urmatoarele documente:

–    formularul de inscriere completat on-line, imprimat si semnat;  

–    copie a cartii de identitate;  

–    fotocopii ale diplomelor obtinute pana la data solicitarii bursei (licenta, masterat etc.);

–    fotocopii ale foilor matricole pentru ciclurile de studii superioare deja absolvite/in curs de absolvire;

–    documente care sa ateste acceptarea solicitantului bursei intr-un program masteral sau doctoral al unei universitati de prestigiu mondial (in fotocopie);

–    documente care sa precizeze costurile implicate de participarea la programul masteral/doctoral (taxe de inscriere, taxe de scolarizare, costuri de intretinere etc.);

–    doua scrisori de recomandare din partea unor membri ai comunitatii academice din tara sau din strainatate care sa sustina cererea solicitantului bursei. In cazul programelor de MBA, una dintre recomandari poate sa fie redactata si de catre unul dintre membrii comunitatii de afaceri.

Recomandarile pot fi trimise impreuna cu dosarul, dar trebuie incluse in plicuri separate, sigilate si semnate de catre persoanele care recomanda sau pot fi trimise direct de catre persoanele care recomanda si adresate Fundatiei Dinu Patriciu, Programul Orizonturi Deschise, potrivit acelorasi constrangeri de calendar.

In cazul in care nu sunt respectate aceste cerinte candidatura este scoasa din competitie. Dosarele incomplete sau transmise dupa termenul limita nu sunt luate in considerare.

Dupa primirea candidaturii prin posta, echipa Fundatiei va evalua candidatura si va oferi feedback participantului (fie va solicita materiale suplimentare, fie va declara candidatul inscris in competitie).  

Fundatia Dinu Patriciu isi rezerva dreptul de a solicita revizuirea informatiilor din formularele de inscriere ce contin greseli sau omisiuni flagrante si va acorda asistenta participantilor pe intreaga perioada de inscriere.  

La solicitarea organizatorilor, participantii trebuie sa poata prezenta acte oficiale sau alte dovezi care sa demonstreze informatiile din formularul de participare. In cazul in care se vor constata neconcordante sau aplicantul se va gasi in imposibilitatea de a demonstra informatii esentiale din formularul de inscriere, se va lua masura excluderii acestuia.

In perioada 16 iunie – 16 iulie 2011, solicitarile de bursa transmise Fundatiei Dinu Patriciu vor fi analizate de catre un juriu independent.

In perioada de selectie, juriul programului Orizonturi Deschise isi rezerva dreptul de a chema la interviu o parte dintre candidati. Solicitarea de participare la interviu va fi transmisa cu cel putin 3 zile lucratoare inainte de data interviului.

Pentru anul 2011-2012 Fundatia Dinu Patriciu va pune la dispozitie 72 de burse.

Pentru ca programul Orizonturi Deschise sa contribuie cat mai eficient la cresterea nivelului de profesionalism din societatea romaneasca, tinand insa cont si de necesitatile pietei muncii, cele 72 de burse disponibile vor fi distribuite pe domenii de studiu in conformitate cu urmatoarele ponderi:

 – Stiinte Economice: 18 burse (25 %)

 – Stiinte Exacte, Inginerie si IT: 18 burse (25%)

 – Stiinte Sociale si Stiinte Umane: 18 burse (25%)

 – Medicina, Biologie si Stiintele Mediului: 10 burse (10%)

 – Arhitectura, Design si Arte Plastice: 6 burse (8%)

 – Alte Domenii: 5 burse (7%)

Numarul de burse oferite pentru anul universitar 2011 – 2012 variaza in functie de numarul bursierilor acceptati in anii universitari precedenti si ramasi in program (astfel incat numarul total al bursierilor sa fie 100) dar si in functie de calitatea candidaturilor primite de catre fundatie. Asadar, Fundatia Dinu Patriciu isi rezerva dreptul de a selecta mai multi sau mai putini candidati.

 Anuntarea numelor bursierilor se va face pe 18 iulie 2011, ora 00:00.

In momentul acceptarii bursei, bursierii se angajeaza sa respecte conditia reintoarcerii in tara pentru o perioada echivalenta cu cea a programului masteral/doctoral pe care il vor urma.

Bursele sunt acordate pe intreaga durata a programului masteral/doctoral al bursierului. Acesta este obligat sa comunice semestrial Fundatiei Dinu Patriciu rezultatele obtinute si sa transmita acesteia dovada absolvirii tuturor etapelor programului. In baza rezultatelor/rapoartelor primite din partea bursierilor, semestrial vor avea loc evaluari ale activitatii in baza unui raport propriu de activitate si a documentelor de scolaritate acestora, evaluari in urma carora Fundatia isi rezerva dreptul de a suspenda acordarea bursei.

In cazul in care bursierul abandoneaza programul inainte de absolvire sau nu respecta conditia intoarcerii in tara dupa terminarea programului, el/ea va fi nevoit(a) sa restituie intreaga suma a bursei Fundatiei Dinu Patriciu si a penalizarilor specificate in contractul de bursa privata.

Pentru orice lamurire suplimentara, va rugam sa nu ezitati sa va adresati reprezentantilor Fundatiei Dinu Patriciu la numarul de telefon 0800 080 400 (apel gratuit) de luni pana vineri intre orele 9.00 si 18.00 sau pe adresa de e-mail [email protected]

Regulamentul competitiei este disponibil pe website-ul oficial al Fundatiei, www.fundatiadinupatriciu.ro.