StiriONG – 50 de specialisti vor evalua siturile Natura 2000

0

Mai mult de 50 de specialisti vor fi pe teren in aceasta vara pentru a evalua numarul speciilor  de pasari, plante si animale protejate de lege, de pe 260.000 ha din siturile Natura 2000 din Podisul Hartibaciului – Tarnava Mare – Olt. Rezultatele inventarierilor sunt esentiale pentru planul management al zonei, care va fi finalizat in 2015.

Inventarierea tuturor speciilor si habitatelor din siturile Natura 2000 este foarte importanta pentru dezvoltarea unor masuri minime de management pentru zona. Fara aceste masuri nu se poate asigura administrarea corecta a zonei si, pe viitor, conditiile necesare pentru un management participativ, situatia care aduce beneficii si comunitatilor locale”, a declarat Florentina Florescu, managerul proiectului.

In prima etapa a evaluarii, care se va incheia  in noiembrie 2011, vor fi cercetate 87 specii de plante ( printre care angelica, arnica, papucul doamnei, narcisele, dediteii), 23 specii de mamifere (cum ar fi lupul, ursul, pisica salbatica, vidra), 55 specii de pasari (ex: uliul pasarar, uliul porumbar, carstelul de camp) si 10 specii de reptile. Procedura de inventariere a celor peste 260.000 de ha va fi incheiata in august 2013.

Actinile de inventariere se vor desfasura pe teritoriul a trei judete, Brasov, Sibiu si Mures, in cadrul proiectului POS MEDIU, co-finantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala – „Pentru Natura si Comunitati Locale – Bazele unui management integrat Natura 2000 in zona Hartibaciu – Tarnava Mare – Olt” implementat de WWF, in parteneriat cu Fundatia ADEPT, Fundatia Mihai Eminescu Trust, Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Sibiu Regiunea 7 Centru si Asociatia Ecotur Sibiu.

Zona proiectului include urmatoarele situri Natura 2000: Podisul Hartibaciului, Sighisoara Tarnava Mare, Padurea de stejar si gorun de la Dosul Fanatului, Padurea de stejar si gorun de pe Dealu Purcaretului, Oltul Mijlociu-Cibin-Hartibaciu, Stejarii seculari Breite.