StiriONG – ANPCDEFP- Laboratorul de educatie nonformala 28 iunie – 4 iulie 2010

0
anpcdefp-laboratorul-de-educatie-nonfor-2913t-9956445

Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei şi Formarii Profesionale (ANPCDEFP) organizeaza in perioada 28 iunie – 4 iulie, la Gura Portitei – Tulcea, cea de-a doua editie a „Laboratorului de educatie nonformala” – eveniment finantat de Comisia Europeana prin programul „Tineret in Actiune”.

Scopul acestui eveniment este de a promova educatia nonformala drept componenta esentiala a educatiei pe intreg parcursul vietii şi de a aduce in atentie metode de invatare specifice educatiei nonformale, care pot contribui la creşterea calitatii proiectelor şi activitatilor de şi pentru tineret.

In cadrul laboratorului vor fi prezentate şi puse in practica 14 metode de invatare specifice educatiei in context nonformal: cafeneaua publica, photovoice, open space technology, living library – biblioteca vie, metoda smart, teatrul forum, teatrul labirint, green drama, improvizatia, animatia socio-educativa, metoda ready mades, metoda Inside-Outside, animatia stradala şi circul adaptat.

Laboratorul de educatie nonformala se adreseaza persoanelor implicate activ in organizatii şi proiecte de tineret, care au capacitate de diseminare şi lucru in retea şi care vor sa aplice metodele prezentate in cadrul Laboratorului in diferite proiecte.

ANPCDEFP acopera integral costurile pentru 50 de participanti – 15 experti in metode de educatie nonformala şi 35 de reprezentanti ai ONG-urilor sau institutiilor care lucreaza cu tinerii..

“Tineret in Actiune (Youth in Action)” este programul Uniunii Europene  care sustine activitatile de invatare nonformala pentru tineri, fiind implementat in perioada 2007 – 2013. Programul, cu finantare de la Comisia Europeana, vizeaza promovarea cetateniei active in randul tinerilor, dezvoltarea sentimentelor de solidaritate şi toleranta, sprijinirea intelegerii reciproce intre tinerii din diferite tari, promovarea cooperarii europene şi contributia la imbunatatirea calitatii sistemelor de sustinere a activitatii de tineret. Liniile de finantare din cadrul acestui program sunt: Schimburi de tineri, Initiative ale tinerilor, Proiecte pentru democratie participativa, Serviciul European de Voluntariat, Proiecte de formare şi retele şi Intalniri ale tinerilor cu responsabilii politicilor de tineret. Bugetul total este de 885 milioane de Euro. In 2010, Romania are alocat un buget total pentru finantarea de proiecte de 4.373.095 de Euro. Pentru mai multe detalii, accesati site-urile www.inact.ro sau www.anpcdefp.ro

Sursa: www.romaniapozitiva.ro