StiriONG – Campania municipala de voluntariat ProCultura – 2011

0

articol din “ACTUALITATEA”

Centrul de Tineret al Bibliotecii Metropolitane Bucuresti, in colaborare cu Primaria Capitalei, Consiliul General al Municipiului Bucuresti, Directia pentru Strategii Guvernamentale si Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret, va organiza in Bucuresti, in lunile aprilie, mai, iunie, septembrie si octombrie a.c., cinci targuri de voluntariat pentru atragerea tinerilor in proiecte cultural-educative (inclusiv cele cu profil ecologic)  in cadrul “Campaniei municipale de voluntariat ProCultura – 2011”

Targurile vor avea loc la sediul central al Bibliotecii Metropolitane Bucuresti, precum si in alte spatii publice (Pasajul Universitatii, Casa de Cultura a Studentilor etc.).

Obiectivul campaniei este este acela de informare a tinerilor din Bucuresti in legatura cu ofertele de voluntariat ale institutiilor culturale bucurestene, ONG-urilor si ale altor parteneri sociali, si sa afle care sunt avantajele(comunitare si personale) ale implicarii in astfel de activitati de voluntariat.

In cadrul fiecarui targ (care se va desfasura pe durata unei zile, intre orele 11:00 – 20:00), vor fi prezente standuri cu oferte de voluntariat din partea unor institutii, ONG-uri si companii ce deruleaza programe cultural-educative, dar si a unor grupuri informale de tineri care doresc sa atraga voluntari in proiecte proprii.

La aceasta campanie vor participa numerosi tineri interesati de fenomenul voluntariatului si, totodata, vor fi atrasi ofertantii de programe culturale, precum si blogurile & site-urile care promoveaza spiritul civic.

Pentru a avea un plus de atractivitate, targurile de voluntariat vor include si manifestari conexe: proiectii de filme, momente artistice, work-shop-uri, concerte, demonstratii happening, concursuri, petreceri cu fanii campaniei ProCultura, excursii culturale cu autocarul prin Bucuresti etc.

In plus, televiziunea online KartierTV a Bibliotecii Metropolitane va realiza reportaje, interviuri, sondaje de opinie in legatura cu activitatile bucurestene de voluntariat cultural-educativ si efectele lor in spatiul comunitar.

Astfel, “Campania municipala de voluntariat ProCultura” va contribui la promovarea proiectelor bucurestene de voluntariat in cultura, inscriindu-se in obiectivele declarate ale Anului European al Voluntariatului (AEV).

Participarea la targ a ofertantilor de proiecte de voluntariat este gratuita, toate cheltuielile fiind acoperite de Biblioteca Metropolitana Bucuresti.

ONG-urile, institutiile de cultura si grupurile de initiativa care doresc sa-si prezinte proiectele de voluntariat in domeniul cultural-educativ se pot inscrie pana la data de 25 martie pe lista de participanti, trimitand pe adresa [email protected] un mesaj cu urmatoarele informatii:

1. Denumirea institutiei/organizatiei/grupului de initiativa

2. O scurta descriere a proiectului de voluntariat care va fi promovat in cadrul targului ProCultura

3. Persoana de contact: numele, adresa de e-mail, nr. de telefon.

[email protected]