StiriONG – Ce poate face un ONG cu 625 000 euro?!

0

articol din “ACTUALITATEA”

Academia de Advocacy anunta printr-un comunicat ca initiaza o platforma de propuneri de proiecte pe tema “2 mai – Ziua Tineretului. Avem un buget de 625 000 euro. Ce facem cu ei?”. “Cum ati fi organizat Ziua Tineretului cu un astfel de buget?”, intreaba AA.

Initiativa a fost generata de scandalul reflectat in mass-media asupra modului in care Ministerul Tineretului si Sportului a organizat anul acesta Ziua Tineretului.

Academia de Advocacy intentioneaza sa provoace societatea civila interesata in a demonstra decidentilor politici, cate actiuni cu impact si rasunet in randul tineretului, puteau fi organizate cu un buget de aprox. 650.000 de euro. 

Organizatiile de tineret si structurile societatii civile sunt invitate sa depuna, in termen de zece zile (pana la 5 iulie 2009) o schita de proiect in care se vor evidentia: aplicantul, titlul proiectului, justificarea evenimentului, activitatile principale, zona de acoperire, rezultatele, impactul estimat, bugetul estimat si valoarea adaugata asteptata in randul beneficiarilor. Schita de proiect va avea maxim 5 pagini si va fi transmisa la [email protected]

Academia de Advocacy invita reprezentanti ai societatii civile sa se inscrie in jurizarea propunerilor inregistrate si de asemenea corporatiile care au departament de Responsabilitate Sociala sa sustina acest demers prin transmiterea ofertei lor de premiere a celor mai bune proiecte la [email protected]

Rezultatele inregistrate vor fi postate pe site-ul Academiei de Advocacy, nu mai tarziu de 31 iulie.

Prin acest efort conjugat, demonstram institutiilor publice ca societatea civila este pregatita in a propune programe in scopul utilizarii eficiente a banului public. Trebuie doar sa fie informata si institutiile publice sa-i asigure accesul la proces”, se mai precizeaza in comunicat.