StiriONG – Comisia Europeana solicita si Romaniei sa implementeze normele UE privind calitatea aerului

0

Comisia Europeana a decis ieri sa solicite Belgiei, Greciei si Romaniei implementarea in integralitate a legislatiei UE din domeniul calitatii aerului in ceea ce priveste particulele in suspensie. Cele trei state membre nu au solutionat pana in prezent problema emisiilor excedentare de particule minuscule in suspensie cunoscute sub denumirea de PM10.

In cadrul procedurilor privind incalcarea dreptului UE, acestor state membre le-au fost adresate avize motivate prin care li se pun la dispozitie doua luni pentru a se conforma cerintelor. In caz contrar, Comisia poate inainta cauzele Curtii Europene de Justitie.

Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat:„Poluarea aerului cu particule in suspensie reprezinta un risc grav pentru sanatate.Sunt necesare standarde stricte pentru a-i proteja pe cetatenii UE. Este esential ca aceste standarde sa fie respectate pe deplin in zonele in care prelungirile nu sunt aplicabile.”

Țarile pot solicita scutiri de la obligatia de a respecta valorile limita pentru PM10 pana in iunie 2011, insa aceste scutiri se acorda sub rezerva indeplinirii unui anumit numar de conditii. Statele membre trebuie sa demonstreze ca au inregistrat progrese in sensul respectarii standardelor pana la termenul-limita prelungit si ca implementeaza un plan de ameliorare a calitatii aerului care stabileste masurile relevante de reducere a emisiilor pentru fiecare zona de calitate a aerului.

Informatiile de care dispune Comisia arata ca, din 2005 pana in prezent, mai multe zone din Belgia si Grecia nu au respectat valorile limita pentru PM10 . Desi ambele state membre au solicitat prelungiri, Comisia a considerat ca nu au fost indeplinite conditiile necesare. 

Ca urmare a initierii unei proceduri privind incalcarea dreptului UE, Romania a prezentat o cerere de scutire, aflata in prezent in curs de examinare de catre Comisie. Intrucat din aceasta cerere au fost omise mai multe sectoare in care s-au constatat depasiri ale valorilor limita prevazute pentru PM10, Comisia a decis sa trimita Romaniei un aviz motivat.

Sursa: Ec.europa.eu