StiriONG – Comitetului Economic si Social European (CESE) cere Comisiei Europene implicarea societatii civile in Parteneriatul Estic

0

articol din “INSTITUTII PUBLICE”

comitetului-economic-si-social-european-1002t-3361850

Comitetului Economic si Social European a elaborat si aprobat in sedinta plenara din 13 Mai un aviz exploratoriu cu privire la implicarea societatii civile in Parteneriatul estic. Din grupul de lucru al acestui aviz a facut parte si Ionut Sibian (FDSC) ca reprezentant al grupului III din CESE.

Parteneriatul estic lansat de Comisia Europeana si Presedentia Ceha a UE pe 7 Mai 2009 urmareste sa consolideze si sa imbunatateasca relatiile dintre UE si tarile vecine din est (Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, Ucraina si Belarus). Aceasta initiativa reprezinta una dintre prioritatile Presedintiei cehe actuale a Consiliului. Comisia a publicat deja o comunicare cu privire la Parteneriatul estic in decembrie 2008 – COM(2008) 823, in care prevede instituirea unui Forum al societatii civile in cadrul Parteneriatului estic si invita CESE sa participe la acest forum. Elaborarea avizului a permis CESE sa sublinieze necesitatea implicarii organizatiilor societatii civile din UE si din tarile partenere in punerea in aplicare a initiativei Parteneriatului estic. CESE intampina cu satisfactie si sprijina propunerea de creare a unui Parteneriat estic, care reprezinta o modalitate calitativ superioara de cooperare cu tarile estice incluse in politica europeana de vecinatate (PEV). Acest parteneriat trebuie sa se bazeze pe impartasirea unor valori democratice comune si pe respectarea drepturilor omului, de care depind dialogul social si societatea civila. Parteneriatul estic ar trebui, de asemenea, sa contribuie la consolidarea institutiilor si la rezolvarea pasnica a conflictelor existente. Multe dintre prioritatile Parteneriatului estic fac obiectul unui parteneriat strategic intre UE si Rusia. Prin urmare, Comitetul propune ca, in cadrul Forumului societatii civile si al platformelor tematice, sa fie implicate organizatiile societatii civile din Rusia, Turcia si din alte tari in negocierea chestiunilor de interes comun. CESE pledeaza pentru flexibilizarea regimurilor de acordare a vizelor pentru anumite grupuri de resortisanti din tarile partenere, in perspectiva unei eliminari treptate a regimurilor de acordare a vizelor, respectandu-se interesele in materie de securitate ale celor doua parti. Comitetul indeamna Comisia Europeana si Consiliul sa ii incredinteze un rol central in infiintarea Forumului societatii civile din cadrul Parteneriatului estic. Acest forum ar deveni o retea flexibila si deschisa a societatii civile din UE si din tarile incluse in Parteneriatul estic, s-ar intruni o data pe an si si-ar desfasura activitatile prin grupuri de lucru si echipe, care ar aborda teme concrete pentru a elabora propuneri pe marginea programelor si proiectelor care vizeaza indeplinirea obiectivelor Parteneriatului estic. O finantare corespunzatoare ar trebui sa incurajeze societatea civila sa participe pe deplin si in mod eficient la acest forum. CESE este dispus sa ia parte, impreuna cu organizatiile societatii civile din tarile partenere, la fiecare dintre cele patru platforme tematice. Intr-adevar, in cadrul acestora sunt abordate chestiuni asupra carora Comitetul lucreaza in mod activ si asupra carora a elaborat deja numeroase avize si a formulat numeroase observatii.

La nivel bilateral, CESE va sustine crearea de structuri in tarile partenere, pentru a permite participarea partenerilor sociali si a altor organizatii ale societatii civile la procesul consultativ, la punerea in aplicare a programelor bilaterale pe care le desfasoara UE cu tarile partenere, inclusiv la elaborarea planurilor nationale de punere in aplicare, la aplicarea acestora si la monitorizarea rezultatelor obtinute. Prin urmare, CESE indeamna Comisia Europeana sa vegheze la includerea organizatiilor societatii civile in programul global de consolidare institutionala si in programele de parteneriat, in cadrul finantarii prin capitolul corespunzator al Instrumentului european de vecinatate si parteneriat (IEVP).