StiriONG – Conferinta Nationala pentru Tineret „Implicare pentru Dezvoltare’’

0

articol din “ACTUALITATEA”

conferinta-nationala-pentru-tineret-imp-3529t-9937571

Consiliul Tineretului din Romania – in calitate de principala platforma care reuneste majoritatea organizatiilor neguvernamentale de/pentru tineret de nivel national desfasoara in perioada 20 Septembrie-10 Noiembrie 2010 Campania Nationala de Consultari cu Tinerii „Implicare pentru Dezvoltare”.

Campania are ca scop consultarea directa a tinerilor la nivel national cu privire la problemele socio-economice si culturale cu care acestia se confrunta, in vederea dezvoltarii in mod sustenabil a politicilor locale/regionale si nationale pentru tineret si asigurarea unei reprezentari responsabile a intereselor acestora la toate nivelurile.

Campania se desfasoara in Romania in contextul adoptarii Noii Strategii Europene de cooperare in domeniul tineretului „Investitie si Capacitare’’ 2010-2018 – strategie asumata de Romania, in calitate de Stat Membru al Uniunii Europene, prin semnarea Rezolutiei Consiliului de Ministri din data de 27 Noiembrie 2009. In acest sens, rezultatele consultarilor nationale au menirea de a contribui la dezvoltarea unui nou cadru national al politicilor pentru tineret, avand in vedere situatia actuala a tineretului roman si a prioritatilor la nivel european.

Campania „Implicare pentru Dezvoltare” se desfasoara la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare din Romania si a urmarit sa aduca in acelasi cadru reprezentanti ai tinerilor si ai responsabililor pentru politici pentru tineret de nivel local/regional cu scopul de a crea un dialog constructiv, bazat pe solutii si angajamente de ambele parti, in adresarea nevoilor tinerilor la toate nivelurile. tinand cont de componenta transectoriala a sectorului tineret, consultarile s-au axat pe urmatoarele domenii cu incidenta asupra tinerilor: educatie si formare, participare activa, voluntariat, angajabilitatea tinerilor si incluziune sociala.

Rezultatele consultarilor vor fi aduse in atentia actorilor interesati in cadrul Conferintei Nationale pentru Tineret, avand ca principal obiectiv crearea unei spatiu de dialog pentru realizarea unui nou cadru de cooperare in domeniul tineretului.

In acest context va fi organizata conferinta Nationala pentru Tineret „Implicare pentru Dezvoltare’’ 2010 ce va avea loc in data de 10 Noiembrie a.c. la Palatul Parlamentului, str. Izvor nr. 2-4, sector 5, sala „Nicolae Balcescu’’, intrarea C1, intre orele 11:00 – 14:00

Confirmarea participarii in cadrul conferintei va fi facuta  la adresa de e-mail: [email protected] sau la nr. de telefon: +40 769.060.495, pana la data de 8 Noiembrie 2010.