StiriONG – Fondurile europene blocate de Ministerul Finantelor

0

articol din “ACTUALITATEA”

Proiectele cu finantare europeana, in valoare de aproximativ 300 de milioane de euro, castigate incepand din aceasta toamna de organizatii neguvernamentale din Romania sunt blocate din cauza ca Ministerul Finantelor nu a virat pana acum banii necesari pentru cofinantare.

Este vorba cu precadere de proiectele de dezvoltare a resurselor umane, din cadrul Fondului Social European, domeniu in care ONG-urile sunt eligibile. Zeci de ONG-uri au acum activitatea blocata din aceasta cauza.

Autoritatile romane proceseaza prea greu dosarele si adeseori pun conditii aberante. Functionarii complica foarte mult lucrurile fiindca nu au mai lucrat cu fonduri europene, le e frica si vor sa se acopere cu hartii. Au tot timpul impresia ca au de-a face cu hoti gata sa fuga cu banii. Noi, societatea civila, impreuna cu sindicatele, am propus de mai mult timp guvernului un mecanism simplificat pentru procesarea dosarelor, insa nu cred ca propunerea noastra va fi acceptata“, ne-a declarat Ionut Sibian, presedintele Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile.

Premierul EmilBoc a promis simplificarea procedurilor in materia rambursarilor, dand pentru efectuarea platilor un termen de 30 de zile. In cadrul aceleiasi declaratii, premierul a anuntat si trecerea in subordinea sa directa a Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), din cadrul Ministerului Finantelor Publice.

ACIS este coordonatorul national al gestionarii fondurilor structurale si de coeziune. Premierul si-a motivate decizia tocmai ca urmare a necesitatii imbunatatirii absorbtiei fondurilor comunitare.

“Stim ca a existat o discutie, dar nu avem incredere ca se va rezolva. Pana cand nu se va aplica proceduca ceruta de noi, cu audit simplificat la sediul beneficiarului, nu exista solutii. Nu-mi fac iluzii ca inainte de 15 martie s-ar putea intampla ceva”, afirma Ionut Sibian, presedintele FDSC.

“Miscarea de preluare a controlului asupra ACIS este legata direct de lupta pentru putere in PDL. Fondurile europene ajung in fiecare oras si comuna, iar premierul stie ca primarii, consilierii si presedintii de Consilii Judetene vor fi nevoiti sa vina dupa el. Pe mine ma nemultumeste mai ales faptul ca asta scade performanta Romaniei in atragerea de fonduri europene”, a declarat pentru adevarul.ro, Catalin Ivan reprezentantul PSD.

Sursa: adevarul.ro