StiriONG – Fundatia Bethany, Ness Romania si Provident Financial au scos la picnic 50 de copii cu nevoi speciale

0

Fundatia Serviciilor Sociale Bethany impreuna cu companiile NESS Romania si Provident Financial si-au unit eforturile pentru a le oferi copiilor cu nevoi speciale din Iasi o zi deosebita.

Astfel, cu ajutorul celor doua companii, sambata, 14 mai 2011, peste 50 de copii cu nevoi speciale, beneficiari ai Fundatiei Bethany, s-au bucurat de un picnic minunat in aer liber. Au fost prezenti copii cu afectiuni din spectrul autist, afectiuni neuro-motorii, sindrom Down, cat si alte tipuri de afectiuni care ii impiedica sa aiba o viata normala zi de zi. Peste 20 de voluntari le-au pregatit copiilor jocuri, concursuri, face-painting, momente de dans, premii, gustari si multe alte surprize.

Evenimentul a avut loc la Complexul de Agrement Ciric, Iasi.

Evenimentul face parte din colectia Saptamanii Nationale a Voluntariatului, 9 – 15 mai, eveniment organizat la Iasi de Fundatia Serviciilor Sociale Bethany in parteneriat cu 34 de organizatii, institutii si companii. SNV a cuprins anul acesta la Iasi 68 de activitati de voluntariat dintre cele mai diverse: protectia mediului, sprijinirea persoanelor aflate in dificultate, infrumusetarea si dezvoltarea comunitatii, promovarea valorilor culturale, educatie, sport si stil de viata sanatos.