StiriONG – Fundatiile de asistenta sociala au primit fonduri in valoare de 800.000 lei

0

Anul acesta, unitatile de asistenta sociala iesene au primit subventii de la bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFS) in valoare totala de aproape 800.000 lei.

Incepand din luna februarie, prin intermediul Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale (AJPS) Iasi, cele sase asociatii si fundatii vor primi subventiile aferente lunii ianuarie. Prin intermediul lor, vor beneficia de ajutor 543 persoane. Cel mai ridicat cuantum bugetar anual, in valoare de aproape 277 mii lei, a fost prevazut in cazul celor patru unitati ale Congregatiei Fiicelor Sfintei Maria a Divinei Providente. In cazul caminului de batrani “Casa Iosif”, pentru anul 2011, cei 40 beneficiari au prevazut in buget suma de 105 mii lei. “Contractele au fost incheiate la sfarsitul lunii decembrie, iar subventiile se vor acorda lunar, dupa verificarea cheltuielilor aferente lunii precedente”, a declarat Andrei Buiceag, directorul coordonator al AJPS Iasi.

Un cuantum ridicat, in valoare de aproape 144.000 lei, s-a acordat si in cazul celor sapte unitati ale Asociatiei Centrul Diecezan Caritas. De aceste fonduri acordate de la bugetul de stat vor beneficia 187 persoane.

La polul opus ca nivel bugetar anual acordat, in valoare de 66.000 lei, se afla singura unitate a Fundatiei de Cultura si Stiinta Daco-Romania, anume Centrul de zi “Sansa mea”. In acest caz, subventia a fost aprobata pentru 35 beneficiari.

Printre unitatile de ajutorare sociala care vor mai primi fonduri se numara Asociatia Surorilor Misionare ale Patimilor lui Iisus, in valoare de 126 mii lei, Fundatia “Alaturi de Voi”, subventionata cu 74.400 lei, si Fundatia Solidaritate si Speranta, cu fonduri de aproape 89 mii lei.

Sursa: bzi.ro