StiriONG – Green Revolution lanseaza Green Business Index

0

Asociatia Green Revolution lanseaza astazi un nou proiect, care are ca scop recunoasterea publica a eforturilor depuse de companii in domeniul mediului. Proiectul consta intr-un chestionar realizat cu ajutorul unor experti independenti.

Companiile din acest sector sunt invitate, cu aceasta ocazie, sa participe la Green Business Index, topul firmelor verzi din Romania. Green Business Index este o incurajare a trecerii rapide a sectorului business in zona verde, aceasta fiind una dintre prioritatile Asociatiei Green Revolution.

Prin intermediul Green Business Index vor putea fi obtinute si centralizate informatii referitoare la activitatile de mediu desfasurate sau angajate de companiile romanesti, ceea ce poate oferi autoritatilor o viziune de ansamblu a situatiei existente si, implicit, directionarea fondurilor si initiativelor catre zonele in care este nevoie de acestea.

Cei care doresc sa participe la Green Business Index isi vor crea un cont pe site-ul www.gbindex.ro. Dupa validare se va trece la completarea chestionarului. Acesta poate fi completat de catre titularul contului sau de catre una sau mai multe persoane indicate de titular. Dupa completare, chestionarul va fi salvat si trimis organizatorilor, trimiterea insemnand si acordul ca datele furnizate pot fi prelucrate si evaluate.

Categoriile pe care se axeaza chestionarul GBI sunt: dezvoltare sustenabila, impactul asupra mediului, transport, resurse, cladiri, achizitii verzi, managementul deseurilor. Acesta este extrem de usor de completat prin intermediul softului dezvoltat special in acest scop.

Sursa : greenreport.ro