StiriONG – Interviu: Karen Fogg: “Problema romilor este o problema nationala. Nu totul trebuie decis la Bruxelles”

0

articol din “ACTUALITATEA”

Intre-un interviu catre Adevarul, editia online, Karen Fogg prima sefa a Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, considera integrarea romilor drept o problema, in principal, nationala si recunoaste ca adevaratele pietre de incercare le constituie grupurile care nu vor sa fie integrate.

Redam mai jos, integral, interviul catre Adevarul editia online.

– C.S: Ati ajuns in Romania in momentul in care democratia romanesca facea primii pasi. Intre 1993 si 1998 ati fos sefa Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti. Cum arata Romania in acei primi ani de dupa prabusirea regimului comunist in ochii unui occidental?

– Karen Fogg: Daca privim inapoi in anii ’90, trebuie admis ca existau si oameni care doreau schimbarea, reformatori. poate ca nu si-au dat seama de dificultatea realizarii unui asemenea obiectiv, dar doreau schimbarea. Unii dintre ei chiar stiau ce vorbesc. Noi (delegatia Comisiei Europene , n.r), venind de la Bruxelles, eram mai mult interesati ca partenerii  nostri de discutii de aici sa inteleaga, sa articuleze si sa puna in aplicare anumite politici pe care noi le consideram necesare. Preocuparea pentru trecutul istoric era una destul de redusa.

Reforma, astazi, dar mai ales atunci, tinea de capacitatea de organizare, de a convinge, am putea chiar spune chiar de abilitatea de a manipula vechiul sistem. Asta nu cerea bani, ci o viziune politica clara. Erau, in acei ani, astfel de oameni prin preajma. A fost o perioada extrem de interesanta.

Cand am ajuns sa locuiesc aici, in 1993, cand am pus si bazele Delegatiei Comisiei Europene, am ajuns, sa cunosc complexitatea structurii economice, sociale si politice. Am inteles cine pune presiune pe cine pentru a impiedica schimbarea sau care erau restrictiile.

Pe partea sociala era multa deschidere, totusi unele probleme erau puternic politizate in anii ’90, precum cele legate de protectia copilului. Erau anumite asociatii profesionale care nu doreau schimbarea, anumite categorii sociale foarte putin dornice de deschidere. Nu as dori sa dau exemple, insa era o problema importanta. In zona Sanatatii si a Educatiei, astfel de asociatii erau foarte influente.

Chiar daca nu exista o solidaritate sociala exista un simt antreprenorial care face bine societatii civile

– C.S: Cand ati venit la Bucuresti ca sefa a Delegatiei Comisiei Europene prima impresie v-ati format-o in urma interactiunilor cu lumea politica. Au urmat apoi intalniri cu reprezentanti ai societatii civile. Ce impresie facea in anii ’90 societatea civila romanesca in ochii unui occidental nasct si crescut intr-o democratie?

– Karen Fogg: Tabloul nu era chiar atat de negru pe cat si-l imagineaza unii. Una dintre problemele pe care Romania le-a avut de infruntat timp de multi ani a fost imaginea din afara tarii. Erau multi oameni care nusi puteau inchipui ca schimbarea ajunsese si in Romania, tinand cont de mostenirea lasata de regimul ceausist. Si romanii sustineau des particularitatea regimului comunist din Romania, mult mai dur decat in celelalte state din Europa Centrala si de Est. Si aveau dreptate, insa, chiar si Romania, cu toate ciudateniile si ororile vechiului regim totalitarist, se schimba.

Unul dintre lucrurile care m-a uimit a fost entuziasmul cu care tinerii, cu toate ca Romania avea restrictii de viza, se aventurau sa calatoreasca in Europa pentru a afla ce se intampla in Vest. Eram impresionata de numarul celor care calatorisera, unii dintre ei plecasera cu o bursa pentru a studia, insa multi doar hoinareau prin Europa de Vest, Asta demonstra un simt antreprenorial. De fapt, asta am descoperit in Romania. Chiar daca nu era prea multa solidaritate sociala, era un simt antreprenorial, care cred ca poate servi societatii civile destul de bine. Aveai o societate civila formata din oameni capabili, ceea ce a constituit o surpriza.

Cu cat ai mai multi bani cu atat mai mare este sistemul birocratic de accesare

– C.S  Construirea unui societati civile a fost unul dintre obiectivele asumate de Europa in primii ani de dupa prabusirea regimurilor comuniste in Europa Centrala si de Est. Banii au curs si spre Romania. Ati vorbit in cadrul seminarului privind evolutia sectorului ne-guvernamental de zilele bune ale finantarii europene. Puteti sa explicati?

– Karen Fogg: Vremurile bune pentru finantarea  diverselor proiecte s-au incheiat prin ’97-’98, inainte ca Uniunea Europeana sa introduca reguli si regulamente mai stricte in modalitatea de utilizare a fondurilor. Inainte de aceasta perioada era mai mult spatiu pentru initiativa, iar responsabil pentru bunul management al fondurilor era fiecare dintre noi. Dupa ’98-’99, cand UE a adoptat noi regulamente privind cheltuirea banilor, lucrurile au devenit mai sistematice. In mod special, procedura de acordare a granturilor are mult mai multe reguli. Pe de alta parte aceste granturi au inceput sa fie din ce in ce mai mari. Stim ca acest lucru poate exclude de la selectie numeroase ONG-uri mici sau este extrem de riscant s[ dai pe m\na unui ONG mic o suma mare de bani. Asta este o problema care apare atunci cand ai prea multi bani.  O multime de bani au fost aruncati catre Europa Centrala si de Est, si acum sunt o multime de bani disponibili prin fondurile structurale.

Asa cum am observat in cariera mea de functionar al UE, cu cat ai mai multi bani de dat cu atat este mai dificil pentru ONG-urile sa lucreze cu aceste fonduri.

Odata cu aderarea, tipul de fonduri care ot fi accesate s-au schimbat, iar responsibilitatea guvernului national a crescut in decizia privind cheltuirea fondurilor structurale.

ONG-urile si societatea civila in ansamblul ei a fost considerata de Bruxelles o parte importanta a reformei politice. Era importantanta prin simpla ei existenta. Acum, societea civila este considerata un partener strategic al statelor membre in implementarea anumitor politici sociale, economice, demografice, si mai putin un sector special care merita o politica speciala.

Se vorbeste acum de a face mai multe eforturi pentru integrarea comunitatii rome in toate statele Uniunii Europene, nu doar in Romania. Sigur, ca si organizatiile non-guvernamentale au un rol de jucat. Insa, din perspectiva Bruxelles-ului, principala resonsabilitatea apartine guvernelor statelor membre atat in a contura masurile ce trebuiesc luate, cat si in a mobiliza actorii si a face rost de resurse financiare. Societatea civila intervine si ea pe undeva, insa nu ea este personajul principal. Ramane de vazut in fiecare tara cum se va dezvolta acest parteneriat.

Problema romilor este, in pricipal, o problema nationala. Nu totul trebuie decis la Bruxelles.

– C.S Pentru ca ati adus vorba despre comunitatea roma, se spune ca nu este doar problema Romaniei, ci a intregii Europe. Se vorbeste acum despre alocarea unor fonduri suplimentare pentru integrarea acestui grup, insa, experienta romanesca a aratat ca banii alocati acestei comunitati nu au au fost cheltuiti cu cap nici de stat, nici de ONG-uri. Impactul a fost unul insignifiant la nivel intregii etnii. Care sunt sfaturile pe care le puteti da celor care administreaza astfel de fonduri, fie ele ONG-uri sau administratii locale?

– Karen Fogg: In primul rand, populatia roma traieste in multe state din UE si este integrata sau mai putin integrata in fiecare stat luat in parte. A face din aceasta etnie o parte integrata a societatii, social si economic, este o problema care se pune diferit in fiecare stat membru. Este simplu de spus ca este o problema europeana. Da, este, in sensul larg, o problema a Europei, insa, asta nu inseamna ca totul trebuie sa fie rezolvat si transat la Bruxelles. Sunt multe alte probleme in viata care nu sunt, si nu ar trebui, sa fie vreodata decise la Bruxelles.

Daca privim aceasta problema din perspectiva excluderii sociale, a saraciei, a accesului greoi la educatie, vedem ca responsabilitatea principala apartine fiecarui stat membru in parte.

Sigur ca la Bruxelles se pot gandi politici de combatere a saraciei, fondurile structurale putand fi de mare ajutor, insa strategiile impotriva saraciei sunt esentialmente nationale.

UE nu stie inca ce sa faca in cazul grupurilor care nu vor sa fie integrate

Cat am stat in Romania am avut ocazia sa cunosc romi, pentru ca m-a interesat cultura lor. Cred ca exista dificultati de integrare mai ales cu unele grupuri de romi care nu tin sa se integreze si care au traditii si atitudini diferite de cele ale majoritatii, spre exemplu fata de necesitatea educatiei.

Nu cred ca Uniunea Europeana este capabila, deocamdata, sa inteleaga complexitatea incercarii de integra social grupuri care nu vor sa fie integrate social.

Aceste discutii trebuie purtate pe plan local cu comunitatea care are sau poate nu anumite resentimente fata de romi, pentru a gasi solutii care sa permita buna convietuire bazata pe respect reciproc. Nu stiu cat astfel de dialog se poarta in Romania, sau in Ungaria, sau in Spania.

Nu stiu daca exista discutii deschise cu reprezentantii comunitatii rome despre pericolul ignorarii conventiilor sociale existente in fiecare tara. Nu este in interesul comunitatii rome sa-si faca un dusman din populatia locala, asa cum nu este in interesul populatiei locale sa antagonizeze comunitatea roma. E nevoie de mai multa intelegere din partea fiecarei tabere si de mai mult respect.

Poate ca acesta ciza aparuta in Franta, si sa stiti ca nu este singura, a facut Bruxelles-ul sa fie mai sensibil la acesta problema. Poate ca vom avea parte de ceva mai mult dialog in viitor.

ONG-urile sunt purtatorii de cuvant ai grupurilor defavorizate, ai saracilor

– C.S: Intorcandu-ne la societatea civila, stiati ca in Romania ONG-urile inca nu fac parte din Consiliul Economic si Social (CES), cu toate ca fac parte din CES-ul european?

– Karen Fogg: Este interesant ca imi spuneti asta, pentru ca imi aduc aminte de intensa dezbatere de aici in legatura cu fel de CES trebuie construit analizand modele existente in alte state si pe cel existent la nivelul Uniunii Europene, unde cel de-al treilea sector (sectorul neguvernamental, n.r) este reprezentat. Norma este, insa, de a avea prezenti la masa negocierilor doar partenerii sociali. Este interesant ca acest lucru este vazut de ONG-uri ca o limitare cu toate ca acesta structura poate fi modificata.

Sunt multe modalitati prin care ONG-urile pot ramane aproape de factorii de decizie. cert este ca cu cat se afla mai aproape de urechile politicienilor, cu atat vor avea un cuvant mai important de spus.

In anumite aspecte ONG-urile sunt purtatorii de cuvant ai grupurilor defavorizate, ai saracilor. Uneori acelasi lucru il fac si sindicatele, insa, ei vorbesc totusi in numele celor care au un loc de munca, si nu pentru cei care se afla in afara campului muncii, cum ar fi pensionarii. Ei ar trebui sa se asigure ca cei mai slabi nu vor fi cei care vor avea cel mai mult de suferit.

Adoptatea acquis-ului comunitar a distras Romania de la propria reforma economica si  politica

– C.S: Tema integrarii comunitatii rome a ajung pe agenda politicienilor romani dupa discutiile de la Bruxelles, dupa revolta unor state precum Italia, Franta sau Spania. Dumneavoastra ati spus ca este, in principal, o problema nationala. Si totusi politicienii romani au asteptat sa se aprinda beculetul rosu la Bruxelles inainte de a lua pozitie. Ati lucrat in Romania timp de cinci ani. Vi s-a parut ca urechea si ochii clasei politice sunt atintiti mereu catre Vest pentru indrumare chiar si propria ograda? Inainte de ’89 romanii ii asteptau pe americani. Acum asteapta Bruxelles-ul. Vi s-au parut romanii ca ar cauta permament un “Frate mai Mare” (Big Brother)?

– Karen Fogg: Exista in randul populatiei un interes imens pentru ceea ce avea de oferit Europa: sistem politic, practici. “Cum se face in Europa”, eram intrebata frecvent cat timp am stat aici pe orice tema, fie ca era vorba de dreptul familiei, sistemul locativ sau privatizare. Era o curiozitatea enorma, insa nu cred ca isi dorea cineva un fel de Frate mai Mare, fie el Bruxelles-ul sau altcineva, care sa-i spuna: “Fa aia, fa ailalta”. In practica, insa, acest lucru a devenit realitate dupa ce Romania a inceput negocierile de aderare, cand alinierea legislatiei la cea comunitara a devenit singurul scop. In acest caz, Big Brother era un munte de legislatie, care trebuia insusita si implementata. Cred ca adoptatea acquis-ului comunitar a distras Romania de la propria reforma economica si  politica. Aceasta este parerea mea. A fost o presiune atat de mare sa se inainteze repede cu alinierea la acquis-ul comunitar.

Exista inca o tendinta de a da vina pe trecut pentru nereusitele prezentului

– C.S: Vorbeati mai devreme de o problema de imagine a Romaniei peste granita. Credeti ca exista si o problema de raportare a lor la ei insisi? Se cred romanii mai prejos decataltii pe nedrept?

– Karen Fogg: Este adevarat ca in trecut erau prea putini romani optimisti in legatura cu viitorul si in legatura cu viitorul acestui popor. Erau in acelasi timp foarte mandri si foarte defensivi. Andrei Plesu a fost cel care a scris ca in Romania tot ce este european este bun si ca tot ce este romanesc este rau. Cred ca lucrurile s-au mai schimbat.

Insa, cred ca inca functioneaza un mecanism de defensiva si o tendinta de a da vina pe trecut pentru ca lucrurile nu sunt asa ar trebui. Sunt inca destule piedici puse in calea celor care vor sa mearga inainte, de aceea cred ca sunt destui cei care vor sa puna mana pe o bursa pentru a studia in SUA sau care vor sa lucreze in vestul Europei. Nu am vazut insa cifre oficiale privind migratia tinerilor profesionisti spre Occident, dar sper ca va scadea.

Romanii pot fi intr-un mod realist mandri de ce au realizat si trebuie sa analizeze cu la fel de mult realism ce functioneaza sau ce nu functioneaza conform asteptarilor lor si sa inceapa sa aduca imbunatatiri. Inteleg, insa, ca pot capata o frustrare din cauza clasei politice. Nu este singura tara in care se intampla asta.

Sursa: adevarul.ro