StiriONG – Lupta Anti-SIDA continua; maladia pierde teren

0

Organizatia mondiala a Sanatatii si programul ONU de combatere a SIDA (UN Aids) au prezentat raportul anual despre evolutia epidemiei. Numarul contaminarilor a scazut in raport cu anul precedent. 

Zhao Chunki, o tanara din Shanghai, a aflat inca din perioada adolescentei ce inseamna aceasta maladie, mai exact sindromul imuno-deficitar dobindit, in momentul in care parintii ei, tarani saraci din provincia Henan, s-au contaminat cu virusul HIV la donarea de sange. Speranta de a castiga astfel o mica suma de bani le-a distrus viata.

In 2004, problema contaminarilor a devenit insa prea grava pentru populatia chineza care numara peste un miliard de oameni. Pe langa homosexuali, sunt in mod special expusi muncitorii zilieri, explica Bernhard Schwartländer din partea programului UN-Aids:

In China exista intre 120 de milioane si 200 de milioane de salahori care traiesc timp indelungat departe de familiile lor si care, in genere, nu au beneficiat de educatie, astfel incat ei se sustrag campaniilor de informare despre pericolului contaminarii. Un alt obstacol este faptul ca in China oamenii nu beneficiaza de asistenta medicala decat in localitatea in care sunt inregistrati. Prin urmare, muncitorii zilieri nu beneficiaza de niciun ajutor medical in localitatile in care muncesc”.

Problematica este situatia, de asemenea, in Europa rasariteana, in care numarul noilor infectari continua sa creasca, in Ucraina chiar in mod alarmant.

La scara globala, numarul contaminarilor a scazut insa, chiar si pe continentul negru unde s-au inregistrat in 2008 cu circa 400.000 de cazuri noi mai putin ca in anul precedent, ceea ce reprezinta un regres de 17%.

Promitatoare sunt si rezultatele in cercetare. In Thailanda se lucreaza la un vaccin care sa reduca posibilitatea de contaminare. Pana la obtinerea unui vaccin cu adevarat eficient vor mai trece insa multi ani.

Sursa: Deutsche Welle