StiriONG – Microintreprinderile au probleme in accesarea fondurilor europene

0

Firmele care vor sa obtina bani de la UE au probleme in ceea ce priveste obtinerea finantarii pentru proiectele lor. Directorul Programului Operational Regional (POR), Gabriel Friptu, a vorbit vineri despre aceasta situatie, in cadrul seminarului organizat de Ziarul Financiar, declarand ca in special microintreprinderile se confrunta cu aceasta problema.

Din circa 340 de proiecte respinse analizate in cadrul POR, peste jumatate nu au fost acceptate din motive de conformitate si eligibilitate.

Cauzele sunt multiple si sunt legate de lipsa unor posibilitati de finantare. Relatia firmelor cu bancile s-a deteriorat din cauza problemelor financiare cu care se confrunta, dupa ce initial aceasta relatie era “incurajatoare”, a mai spus Friptu. Un alt motiv pentru care s-a cerut rezilierea altor contracte in cazul microintreprinderilor tine de disparitia oportunitatilor de pe piata.

Prezent la seminar, Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a facut referire si la o latura mai putin legala a unora dintre beneficiari, precizand insa ca nu exista pericolul pierderii de finantari.

Numarul contractelor de finantare pe fonduri structurale semnate la finele lunii februarie era de 2.333, in valoare eligibila de 4,6 miliardede euro, din care 3,7 miliarde sunt contributii UE. La sfarsitul lunii februarie, peste 3.900 de proiecte erau aprobate, in valoare de 8,94 miliarde de euro, din care 6 miliarde de euro contributia UE, a spus Teodor Catalin Vatafu, consilier al premierului Emil Boc.

Sursa: Gandul