StiriONG – Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale raspunde scrisorii de protest privind sistemul de asistenta sociala

0

articol din “ACTUALITATEA”

ministerul-muncii-familiei-si-protectie-3562t-3561598

In data de 14 octombrie 2010, mai multe organizatii neguvernamentale au semnat o scrisoare de protest depusa la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, prin care semnalau implicatiile grave ale masurilor pe care acesta preconiza a le adopta prin ordonanta de urgenta, privind sisemul de asistenta sociala.  

Pe langa implicatiile sesizate, care pot fi recitite AICI, organizatiile semnatare au amintit si faptul ca procentul din PIB pentru cheltuieli cu asistenta sociala al Romaniei este la jumatate din media tarilor membre ale Uniunii Europene, chiar raportat la unul din cele mai mici PIB-uri din Uniunea Europeana. In conditiile de criza economica prin care trece Romania, cheltuielile cu asistenta sociala nu trebuie sa scada, deoarece numarul persoanelor defavorizate este in crestere din cauza situatiei economice in care ne aflam.

In urma depunerii acestei scrisori, Domnul Secretar de Stat Nicolae Ivaschescu a raspuns organizatiilor semnatare, pe de o parte, ca nu exista niciun proiect de ordonanta de urgenta care sa urmareasca schimbarile sesizate de ONG-uri privind sistemul de asistenta sociala si nu a fost promovat niciun act normativ cu asemenea continut. Pe de alta parte, Domnul Ivaschescu a adaugat ca Ministerul “are in vedere revizuirea intregii legislatii din domeniu, in scopul eficientizarii utilizarii fondurilor de la bugetul de stat si imbunatatirii sistemului de evaluare pentru stabilirea drepturilor de asistenta sociala, astfel incat masurile de support sa fie tintite catre cele mai vulnerabile categorii de persoane sis a fie centrate pe nevoile acestora.”

 Ca document disponibil puteti consulta raspunsul official primit de la Minister.