StiriONG – Municipiul Blaj beneficiaza de fonduri nerambursabile pentru reabilitarea drumurilor

0

articol din “INSTITUTII PUBLICE”

municipiul-blaj-beneficiaza-de-fonduri-n-2208t-3198975

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru anunta semnarea unui nou contract de finantare nerambursabila, semnare ce va avea loc miercuri, 17 februarie la sediul Primariei municipiului Blaj. Proiectul, finantat prin Programul Operational Regional, domeniul major de interventie 2.1, urmareste modernizarea strazilor urbane Tudor Vladimirescu si Mihail Kogalniceanu din municipiul Blaj. Valoarea totala a proiectului este de 9,22 milioane lei, din care Municipiul Blaj solicita suma de 7,58 milioane lei ca finantare nerambursabila.

Semnarea contractului de finantare va avea loc in prezenta lui Ion Dumitrel, presedinte al Consiliului Judetean Alba si al Consiliului pentru Dezvoltare Regionala Centru, a lui Simion Cretu, director general al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru, precum si a lui Valentin Gheorghe Rotar, primar al municipiului Blaj. 

Prin fondurile alocate se vor reabilita 2,87 km de drum, respectiv strazile Tudor Vladimirescu si Mihail Kogalniceanu, principala artera rutiera care traverseaza municipiul, in cadrul drumului national 14B. Aceasta artera face legatura intre judetul Alba si judetele Mures si Sibiu, respectiv intre localitatile Teius, Copsa Mica si Medias.

Pe langa trotuarele aferente strazilor reabilitate, care vor fi dotate cu facilitati pentru persoane cu mobilitate redusa, lucrarile tehnice de modernizare vor urmari si refacerea terasamentelor, a sistemului rutier, acostamentele, santurile, rigolele, zidurile de sprijin si bordurile.Prin reabilitarea acestor strazi urbane se estimeaza o crestere a traficului de marfa si de pasageri cu circa 1200 masini pe zi, fluidizarea si reducerea timpului de transport, eliminarea blocajelor rutiere, imbunatatirea legaturilor din oras cu zona industriala a municipiului, dar si crearea de noi locuri de munca permanente.

Este primul proiect finantat prin programul Regio pentru municipiul Blaj. La implementarea eficienta a proiectului vor contribui prin sustinere, atat Consiliul Judetean Alba cat si ADR Centru. Timp de 18 luni, perioada in care se vor desfasura lucrarile de reabilitare ale strazilor, traficul va fi relativ ingreunat, atat pentru cetatenii municipiului cat si pentru cei ai regiunii ce tranziteaza municipiul. Blocajele rutiere sunt insa inerente acestor lucrari si se datoreaza retelei insuficiente de drumuri si a cailor de acces. Fondurile alocate prin domeniul 2.1 al programului Regio, atat pentru reabilitarea acestor drumuri cat si pentru alte drumuri din regiune, contribuie la reabilitarea infrastructurii regionale de transport si speram ca, prin fiecare drum reabilitat, vom reusi sa generam la final si o crestere economica semnificativa a regiunii”, a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru.

La nivelul judetului Alba s-au depus, pana la suspendarea domeniului, un numar de 9 proiecte ce prevad reabilitarea drumurilor locale. Prin cele 9 cereri, autoritatile solicita spre finantare nerambusabila suma de  67,12 milioane euro. Pana in prezent, un numar de 2 cereri de finantare depuse de autoritatile din judet au fost respinse, alte doua cereri au fost aprobate spre finantare si se afla in implementare si doua proiecte mai sunt in evaluare. Un numar de 2 proiecte au ramas pe lista de rezerva a domeniului urmand a fi finantate in cazul in care vor fi realocate fonduri.