StiriONG – Noi finantari pentru comunitatile de romi

0

Fondul Roman de Dezvoltare Sociala (FRDS) lanseaza in perioada 1 iulie – 30 septembrie 2011 cea de a treia runda de finantare de proiecte integrate, in cadrul Programului de Interventii Prioritare (PIP) adresat asezarilor sarace locuite preponderent de romi.

Valoarea grantului pe care il poate primi o comunitate de romi pentru finantarea unui proiect este de pana la 150.000 Euro, la care se adauga contributia solicitantului de minim 6%. Proiectele finantate prin intermediul PIP vor trebui sa aiba o abordare integrata, beneficiarii fiind incurajati sa asigure prin proiect atat imbunatatirea micii infrastructuri comunitare, cat si cresterea accesului persoanelor vulnerabile la servicii sociale. De asemenea, prin intermediul Programului comunitatile tinta vor putea fi sprijinite, la cerere, in pregatirea unor cereri de finantare ce ar putea fi finantate din alte fonduri, in special din fonduri europene.

Depunerea proiectelor este continua, pe durata cat runda este deschisa, si se face :

– personal, de luni pana vineri intre orele 9:00 – 12:30, 13:30 – 16:00, la sediul central al FRDS din str. Eugeniu Carada nr. 1, et. 3, sector 3, Bucuresti, sau prin posta, la aceeasi adresa;

– pentru solicitantii din judetele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Mures, Sibiu si Timis, personal (de luni pana vineri intre orele 8:30 – 15:30) la sediul sucursalei Alba Iulia din str. Miron Costin nr. 2, etaj 1, apartament 6, camera 1, cod 510151, judetul Alba, sau prin posta la Oficiul Postal 3, CP 26, cod 510310,

Alba Iulia.

Data limita de depunere a proiectelor este 30 septembrie 2011, data postei, sau 30 septembrie 2011 ora 16:00, in cazul depunerii personale. Proiectele primite dupa aceasta data sunt neeligibile.

Proiectele vor fi supuse procedurilor de analiza si evaluare pe masura primirii lor de catre FRDS si vor fi supuse procedurilor de aprobare de catre Consiliul Director al FRDS pe masura finalizarii procesului de analiza si evaluare (indeplinirii tuturor cerintelor legate de finantare), pana la alocarea fondurilor disponibile, pe principiul „primul care finalizeaza procesul de evaluare cu respectarea tuturor cerintelor de finantare, primul aprobat si finantat”. In functie de dimensiunea granturilor solicitate, se estimeaza ca vor putea fi aprobate si finantate aproximativ 35 de proiecte.

Suplimentar, FRDS va elabora si o lista de proiecte de rezerva, care sa fie finantate in eventualitatea identificarii unor economii in cadrul proiectelor aflate in prezent in implementare.

Formularul de cerere de finanTare, precum si Ghidul pentru completarea dosarului de solicitare a finantarii se distribuie solicitantilor, in urma cererilor formulate in scris de acestia la FRDS – sediul central.

Solicitantii eligibili in cadrul Programului sunt primariile comunelor, oraselor si municipiilor de care apartin comunitatile eligibile pentru runda in curs, in parteneriat cu grupurile de initiativa din comunitati, constituite in baza Legii 129/1998.

Solicitantii pot forma parteneriate cu organizatii neguvernamentale (cate una pentru un proiect) capabile sa sprijine implementarea proiectului.

Comunitatile eligibile in cadrul celei de a treia runde a Programului se regasesc in lista publicata pe site-ul web al FRDS, la adresa http://www.frds.ro/uploads/files/PIP_2011/PIP_LISTA_R3.pdf.  Lista a fost alcatuita pe baza propunerilor inaintate de Agentia Nationala pentru Romi, dupa verificarea pe teren, de catre FRDS, a indeplinirii criteriilor de eligibilitate.

Informatii suplimentare despre conditiile specifice aplicabile rundei pot fi obtinute de la:

FRDS – sediul central: Str. Eugeniu Carada, nr. 1, et 3, sector 3, Bucuresti, tel/fax: 021-315.34.15, 021-315.34.95, 021- 315.34.40, www.frds.ro , e-mail: [email protected];

FRDS Sucursala Alba-Iulia: str. Strada Miron Costin nr. 2, etaj 1, apartament 6, camera 1, cod 510151, judetul Alba, tel/fax : 0258-816.583, e-mail : [email protected];

FRDS Sucursala Iasi: tel/fax : 0232-235483, e-mail : [email protected]

PIP este una din cele patru componente ale Proiectului de Incluziune Sociala (SIP), care isi propune imbunatatirea conditiilor de viata si cresterea nivelului de incluziune sociala pentru cele mai vulnerabile categorii de persoane din societatea romaneasca. Finantarea PIP este asigurata din fonduri de la bugetul de stat si dintr-un imprumut rambursabil de la Banca InternaTionala pentru Reconstructie si Dezvoltare, iar derularea lui este asigurata de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala (FRDS).

In perioada 2007 – 2013, prin Programul de Interventii Prioritare (PIP) aproximativ 135 dintre asezarile sarace din Romania locuite preponderent de romi vor beneficia de finantare pentru proiecte destinate rezolvarii celor mai stringente probleme de infrastructura si servicii sociale.

Programul a demarat in luna iulie 2007 cu o etapa pilot adresata unui numar de 10 comunitati preidentificate de Agentia Nationala pentru Romi (ANR) si a continuat prin lansarea a doua runde de finantare, prima in luna noiembrie 2007 si cea de-a doua in luna iulie 2008, in urma carora s-au finantat in total 100 de proiecte integrate, din 33 de judete.