StiriONG – ONG-uri sprijinite de persoane publice

0

articol din “ACTUALITATEA”

Asocierea cu o persoana publica poate fi benefica pentru asociatiile care lupta pentru cauze sociale. Cateva organizatii non-profit au inteles acest lucru si au obtinut sprijinul unor personalitati ale vietii publice.

Castigatoarea Marelui Premiu al Galei Oameni pentru Oameni, Asociatia Salveaza Vieti a fost premiata pe 5 aprilie pentru actiunile de popularizare a facilității fiscale oferite de legea sponsorizării, necunoscută companiilor mici și mijlocii si pentru reusita de a strange un million de euro, ce vor fi investiti in construirea celui mai performant Centru de Diagnosticare si Tratament al cancerului la copii.

Pe parcursul acestor actiuni, organizatia a fost sprijinita de Paula Herlo, corespondent special al Stirilor ProTv si al emisiunii “Romania, te iubesc”, ce a promovat mesajul campaniei, indemnand oamenii de afaceri si populatia sa se implice. Actionand ca o voce ce a dus mai departe mesajul, ea a contribuit la cresterea nivelului de awareness al organizatiei si al cauzei promovate. Treptat, i s-a alaturat Oana Pellea, dar si alte persoane publice care au sprijinit actiunile desfasurate.

Paula Herlo este omul care ne-a fost alaturi inca de la primul miting, cand nici nu eram constituiti intr-o asociatie, iar Oana Pellea ni s-a alaturat la lansarea asociatiei. Ele sunt doar doua dintre persoanele publice care ne-au sustinut, lista este mare. Persoanele publice sunt cele a caror voce este auzita mai usor decat a unor anonimi, dar inainte de toate sunt oameni cu suflete sensibile”, declara Carmen Uscatu, una din fondatoarele asociatiei Salveaza vieti.

Persoanele publice care sprijina o organizatie non-profit pot face cunoscuta aceasta cauza unui numar cat mai mare de oameni si pot intari increderea si sprijinul acestora, prin modelul pe care il ofera. „Cred ca o persoana publica da credibilitate unui proiect. Admir oamenii care se implica indiferent daca sunt persoane publice sau nu, insa e adevarat ca o persoana cunoscuta atrage atentia asupra unui proiect. In cazul meu, n-am  facut decat sa girez si sa ajut cu experienta mea de jurnalist un proiect in care cred si care va duce la salvarea a milioane de copii bolnavi de cancer”, spune Paula Herlo.

ONG-uri „adoptate” de artisti muzicali

Gala Societatii Civile a creat, in 2007, un proiect prin care bloggeri, agentii de publicitate si relatii publice, artisti si trupe din industria muzicala au „adoptat” cate un ONG, sprijinindu-l si promovandu-i cauza in diverse modalitati.

Reprezentantii celor patru domenii/ industrii care au adoptat organizatii non-profit le-au ajutat pe acestea sa devina mai vizibile si sa-si faca mai cunoscute proiectele in fata publicului larg,” povesteste Florentina Loloiu, Director de Programe. In toamna acestui an va fi initiata o noua etapa a proiectului „Adopta un ONG”, pentru organizatiile inscrise in acest an la Gala Societatii Civile.

Printre trupele care s-au alaturat initiativei si au adoptat simbolic o organizatie non-profit se numara Hi-Q, Vunk, Sarmalele Reci, Vita de vie, Spitalul de urgenta, Byron sau The Amsterdams.

Cu totii sunt de acord ca isi pot folosi popularitatea pentru a atrage atentia asupra unor cauze sociale si a organizatiilor care lupta pentru aceste cauze. „Persoanele publice beneficiaza de atentia, simpatia sau antipatia publicului larg si de aceea pot atrage mai usor publicul spre o actiune publica, pot mobiliza sufleteste oamenii spre o cauza sau alta. Important este ca participarea acestor persoane publice sa fie una autentica, sincera si sa rezoneze cu ceva din personalitatea lor”, povesteste Andras Zoltan, solistul trupei Sarmalele Reci, trupa ce a „adoptat” organizatia CharityGift.ro.

Florin Grozea, de la Hi-Q, adauga: „Noi credem că, dincolo de concerte, emisiuni, videoclipuri, persoanele (care ajung) publice au o datorie morală de a atrage atenția și asupra unor aspecte mai puțin spectaculoase din societatea noastră.” Hi-Q a cantat pro-bono la evenimentele Special Olympics și a promovat campaniile si proiectele asociatiei.

Vunk a dat alarma

Formatia Vunk s-a alaturat cauzei persoanelor cu autism, sprijinind fundatia „Autism Romania”. Pe langa participarea la evenimentele si campaniile initiate de organizatie, ei au vorbit despre persoanele cu autism la concerte si au realizat un videoclip „Dau alarma!” in care protagonistul principal este Andrei, un baiat autist de 18 ani. Tanarul fost apoi invitat sa urce pe scena la unul din concertele al trupei, pentru a atrage atentia publicului asupra problema adolescentilor autisti.

 „Multi oameni au auzit de autism prin intermediul trupei Vunk, iar mesajul lor pozitiv, centrat pe abilitati si nu pe deficite, ajuta la atitudinea pozitiva a mai multor oameni din jurul nostru fata de persoanele cu autism”, spune Liuba Iacoblev de la Autism Romania

Andreea Giuclea