StiriONG – Parteneriat BCR – Crucea Rosie Romania in proiectul “Banca de Alimente”

0
parteneriat-bcr-crucea-rosie-romania-i-1484t-1832697

BCR a devenit partener in proiectul initiat de Crucea Rosie Romania, “Banca de Alimente”. Proiectul a fost lansat joi, 10 septembrie, in cadrul unei conferinte de presa la care a participat, alaturi de reprezentantii celorlalti parteneri in proiect, si Dominic Bruynseels, Presedintele Executiv al BCR.

Proiectul “Banca de Alimente” isi propune sa colecteze si sa distribuie alimente greu perisabile, provenite din donatii si sponsorizari, catre persoanele cu posibilitati materiale reduse (pensionari, persoane cu dizabilitati, familii monoparentale etc.). Proiectul se adreseaza persoanelor defavorizate din tara noastra, fiind o solutie imediata pentru ameliorarea situatiei acestora. 

Cei care doresc sa ajute, pot sa cumpere produsele cu insemnele “Banca de Alimente” din magazinele partenere. Mai apoi, alimentele sunt lasate in recipientele speciale amplasate langa casele de marcat, de unde vor ajunge la cei ce au nevoie de ele.

Rolul BCR in acest proiect nu se limiteaza doar la sprijinul financiar, ci este unul mult mai complex: participare voluntari, sprijin logistic in realizarea teledon-ului si in desfasurarea activitatii de zi cu zi a bancii de alimente, antrenarea altor parteneri in acest proiect. Speram sa reusim sa atragem alaturi de noi si alti reprezentati de seama ai mediului de afaceri romanesc”, a declarat Ramona Ioana Chirila, Seful Departamentului de Relatii Comunitare din BCR.

Dincolo de contributia financiara oferita de BCR, Dominic Bruynseels si-a exprimat convingerea ca angajatii BCR se vor implica si la nivel personal, in calitate de voluntari. In plus, a mai subliniat ca intentioneaza sa fie unul dintre primii voluntari implicati in livrarea alimentelor catre beneficiarii programului.

Totodata, angajatii BCR se mai pot implica in proiect si donandu-si tichetele de masa aferente unei saptamani de lucru.

Pe 26 septembrie, in cadrul Galei Crucea Rosie, va fi organizat un teledon dedicat campaniei. Evenimentul va fi transmis de postul public de televiziune.