StiriONG – Planul Uniunii Rromilor Crestini pentru Guvern si Parlamentari

0
planul-uniunii-rromilor-crestini-pentru-2336t-2105319

Mai multe ONG-uri sustin ca in continuare in Romania romii sunt marginalizati si nu beneficiaza de aceleasi drepturi ca restul populatiei, iar Uniunea Rromilor Crestini din Romania (URCR) a elaborat o serie de masuri pentru oprirea acestui fenomen.

Planul contine mai multe “recomandari de politici publice” care trebuie adoptat de Guvern, organizatiile interguvernamentale si “finantatori” in urmatorii zece ani. Masurile vizeaza “stoparea urgenta a uzului excesiv al fortei, a uzului arbitrar al armamentului si a raziilor abuzive al politiei in cartierele de rromi; asigurarea impartialitatii investigatiilor in ceea ce priveste violentele si abuzurile motivate rasial ale politiei si altor factori responsabili de aplicarea legii impotriva rromilor si pedepsirea rapida si adecvata a celor gasiti vinovati; garantarea protectiei impotriva hartuirii si a altor metode de intimidare, pentru rromii care depun plangeri”.

Uniunea solicita si schimbari de ordin economic si cultural. In opinia organizatiei, este necesara “reducerea de impozite pentru societatile care angajeaza rromi, in vederea diminuarii somajului in randul rromilor”. Tot la capitolul masuri economice, este prevazuta “aplicarea regimului gratuitatii pentru serviciile publice referitoare la obtinerea de acte de identitate si autorizatii de constructie si achizitionare de locuinte, pentru rromii si pentru alte categorii de persoane cu venituri mici”.

In ceea ce priveste masurile culturale, Uniunea cere “crearea unui cadru adecvat de asigurare a autonomiei culturale a rromilor prin infiintarea de institutii de formare si reprezentare identitara a rromilor”. O alta masura propusa prevede “formarea si angajarea de mediatori scolari rromi in institutiile de invatamant si implicarea directa si deplina a parintilor rromi la procesul de luare a deciziei in scoala, in vederea unei mai bune comunicari si cresterii increderii dintre familia/comunitatea de rromi si scoala”.

Sursa : agentia.org