StiriONG – Program de antreprenoriat social: Investitie intr-un viitor durabil si egalitate de sanse

0

28 ianuaria 2011 este data limita pana la care pot fi trimise initiative in cadrul programului “Investitie intr-un viitor durabil si egalitate de sanse”, pentru componentele dedicate proiectelor care sustin antreprenoriatul social ca modalitate sustenabila de a raspunde nevoilor grupurilor vulnerabile, respective integrarii pe piata muncii a tinerilor defavorizati.

Sumele disponibile pentru sustinerea proiectelor din cadrul celor doua sectiuni ale programului de finantare sunt de 32.500 de lei – pentru componenta de antreprenoriat social, respectiv de 7.500 de lei – pentru componenta de integrare si mediere sociala.

Dezvoltat si administrat de Fundatia Comunitara Cluj, programul “Investitie intr-un viitor durabil si egalitate de sanse” este sustinut de BRD – Groupe Société Générale si angajatii sai, prin programul intern de donatii salariale “Schimba un destin. Da valoare unei vieti”.

In cadrul acestui program, Fundatia Comunitara Cluj le va oferi consultanta aplicantilor, la solicitarea acestora, pentru a sustine impreuna transformarea in realitate a celor mai bune initiative dedicate dezvoltarii de mecanisme sustenabile, care produc o schimbare pozitiva in comunitatea clujeana.

Data-limita pentru depunerea proiectelor este 28 ianuarie 2011. Ghidul de aplicare este disponibil AICI.

Sursa: romaniapozitiva.ro