StiriONG – Romania – cap de lista in Uniunea Europeana la numarul de accidente rutiere soldate cu morti si raniti grav

0

articol din “ACTUALITATEA”

Romania este pe primul loc in Uniunea Europeana la numarul de accidente rutiere soldate cu morti si raniti grav, atrag atentia trei ONG-uri de Ziua internationala de comemorare a victimelor evenimentelor rutiere, precizand ca din 1990 pana in prezent 62.000 de romani au murit pe sosele.

Ziua internationala de comemorare a victimelor evenimentelor rutiere se desfasoara anual, la nivel mondial, sub sloganul “Aminteste-ti si reflecta, aminteste-ti si raspunde!”, potrivit unui comunicat al Asociatiei Victimelor Accidentelor de Circulatie (AVAC), International Road Safety Academy Association (IRSA) si Federatia Romana pentru Asistarea Victimelor Accidentelor (FRAVA).

Comemorarea pe 15 noiembrie a fost stabilita prin rezolutia ONU A/60/5 din 26 octombrie 2005 ca “modalitate de recunoastere a memoriei victimelor evenimentelor rutiere si a suferintei familiilor acestora”, recomandandu-se statelor membre si comunitatii internationale comemorarea corespunzatoare a acestui eveniment.

Potrivit statisticilor, Romania se afla pe primul loc in UE in privinta ratei evenimentelor rutiere soldate cu morti si raniti grav. Astfel, din 1990 si pana in prezent peste 62.000 de romani au murit in evenimente rutiere.

Anual, pe soselele din Romania mor peste 3.000 de romani, echivalentul unei localitati de dimensiune medie care este stearsa de pe harta tarii, iar alte zeci de mii de romani raman cu infirmitati pentru tot restul vietii.

De asemenea, de la inceputul acestui an, si-au pierdut viata in accidente rutiere 2.000 de romani, iar aproape 400 dintre acestia fiind copii si adolescenti.

ONG-urile atentioneaza ca Romania s-a angajat odata cu aderarea la UE sa reduca numarul deceselor in evenimente rutiere cu 50 la suta pana in 2010, ia nerealizarea acestor obiective si mai ales continuarea cresterii numarului de accidente poate conduce la adoptarea unor masuri din partea UE.

Evenimentele rutiere constituie cauza mortalitatii numarul unu pentru tinerii intre 16 si 24 de ani si cauza mortalitatii numarul doi pentru categoria 15 – 44 ani.

Totodata, pierderile economice sunt estimate la 1,5 – 2 la suta din PIB, fiecare decedat costand bugetul statului aproximativ 150.000 de euro prin costurile de interventie, spitalizare si alte taxe.

Siguranta rutiera in Romania trebuie sa constituie politica de stat si, in acest sens, organizatiile au transmis un apel catre candidatii la presedintia Romaniei sa sprijine masurile de prevenire si reducere a evenimentelor rutiere.

Sursa: monitorulsv.ro