StiriONG – SOC 322 Drepturile pacientilor in contextul ingrijirilor medicale trans-frontaliere

0
soc-322-drepturile-pacientilor-in-contex-518t-9447507

Eugen Lucan, membru in Comitetul Economic si Social European, anunta pe toti cei interesati ca in data de 01.10. 2008 la initiativa CESE sectiunea SOC are loc la sediul CESE din Bruxelles a prima intalnire a discutarii avizului. SOC 322 Drepturile pacientilor.

În cadrul Agendei sociale reînnoite, Comisia a adoptat o propunere de directivă pentru a facilita aplicarea drepturilor pacienților europeni în materie de asistență medicală transfrontalieră, precum și o comunicare privind îmbunătățirea cooperării dintre statele membre în acest domeniu.

Anuntul Comisiei si documentele initiale le aveti aici!
Aveti mai jos documentul CESE-SOC 322 tradus in limba romana, pe care il supun consultarii publice. Astept comentariile si amendamentele organizatiilor interesate si a membrilor activi ai societatii civile! Va multumesc !

Documentul SOC 302 Drepturile pacientilor

Propunere pentru o Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la aplicarea drepturilor pacienţilor la îngrijiri medicale trans-frontaliere

COM(2008) 414 final – 2008/0142 (COD)

1. Rezumatul comentariilor şi recomandări

1.1 CESE a prezentat probleme referitoare la sănătate şi drepturile pacienţilor într-un număr de opinii şi de aceea întâmpină cu bucurie această propunere de Directivă, în special deoarece aşa cum a fost prezentat răspunsul dat regulilor Curţii Europene de Justiţie, textul intenţionează a întări drepturile pacienţilor şi a dezvolta o politică Europeană de sănătate coordonată.

1.2 Cu toate acestea, CESE are de ridicat întrebări cu privire la metodele specifice de solicitare. Textul reafirmă faptul că sistemele de sănătate intră sub influenţa Statelor Membre şi pare a respecta competenţa lor de a organiza sisteme de sănătate, de a oferi îngrijiri medicale şi de a rambursa tratamentele oferite. Totuşi, prevederile propuse vor avea în mod necesar impact asupra sistemelor de sănătate şi a finanţării lor.

1.3 Eficienţa şi utilizarea corespunzătoare a serviciilor de sănătate într-un context trans-frontalier necesită ca instituţiile de sănătate din diferite state să aibă capacităţi echivalente în termenii serviciilor tehnice şi ai serviciilor umane şi să decidă responsabilităţile furnizorilor de servicii. Aceasta înseamnă promovarea unei politici europene care să susţină facilităţile pentru îngrijiri medicale şi şcolarizări profesioniste în domeniul îngrijirilor medicale. Scopul ultim ar trebui să fie de a permite accesul la îngrijiri medicale de calitate cât mai aproape posibil de pacient.

1.4 Respectarea dreptului fundamental al fiecărui utilizator de serviciu de a obţine garanţiile necesare de calitate şi securitate fac necesare obligaţiile de standardizare, certificare şi evaluare a resurselor materiale şi umane şi organizarea îngrijirii medicale.

1.5 Posibilitatea de îngrijiri medicale trans-frontaliere oferită fiecărui cetăţean trebuie să fie extinderea accesului direct la întreaga gamă de servicii de îngrijiri medicale profesioniste, fără discriminare pe motive de statut social sau etnie, respectându-se drepturile pacienţilor stabilite de CESE în opinia sa din 2007 cu privire la drepturile pacienţilor (SOC/221), bazată în particular pe fişa medicală europeană şi carnetul de sănătate care a fost modernizat şi la care fiecare are acces.

1.6 O politică informaţională eficientă este chiar mai vitală în ceea ce priveşte îngrijirea medicală trans-frontalieră deoarece este singura modalitate de a onora principiul egalităţii de acces la îngrijire medicală aşa cum e stabilit în Directivă. Doar informaţia completă şi relevantă poate permite utilizatorului să facă alegeri libere şi clare.

1.7 Informaţia trebuie să fie oferită prin proceduri revendicative în cazul unor vătămări cauzate de accidente medicale, pe motiv sau nu de neglijenţă (risc terapeutic), şi prin negocieri de rezolvare pe cale legală. Ar fi astfel util să se introducă un singur punct de informare şi ar trebui să se prevadă precizări pentru cazurile care trebuie aduse la tribunal în localităţile de rezidentă ale pacienţilor.

1.8 Pentru a preveni creşterea accesului inegal la îngrijirile medicale, trebuie avută mare grijă pentru a se asigura, în sistemele de rambursare retrospectivă, faptul că practicile şi metodele terapeutice de eliberare a medicamentelor sau a reţetelor sunt determinate de ţara în care se face tratamentul mai degrabă decât de ţara de afiliere.

1.9 În lumina diferenţelor considerabile în serviciile de îngrijiri medicale oferite şi a costurilor lor, sistemul de rambursare pune problema riscului inegalităţii şi chiar a disputelor legale deoarece sistemele de asigurare de boală nu sunt omogene ci au caracteristici naţionale particulare: diagnosticare directă, co-plată, taxe suprapuse, medic de specialitate, codificarea tratamentelor etc.

1.10 Toate sistemele de oferire a informaţiilor, indiferent de unde le iau, nu trebuie doar să asigure că mesajele trimise întrunesc cerinţe de securitate şi de calitate, dar chiar mai important, ele trebuie să permită indivizilor să facă alegeri libere şi să permită dezvoltarea unui sistem democratic de asigurări de sănătate.

1.11 Punctele naţionale de contact trebuie să aibă legături cu diverse organizaţii de îngrijiri medicale pentru muncitori şi pentru familie, ca fiind instituţii corespunzătoare de transmitere a informaţiilor. Punctele de contact trebuie de asemenea să desfăşoare activităţi de instruire pentru practicanţii medicali, pentru personalul paramedical şi pentru asistenţii sociali astfel încât ei să fie conştienţi de opţiunile disponibile de îngrijiri medicale trans-frontaliere.

1.12 Trebuie acordată atenţie în mod particular pentru asigurarea continuităţii îngrijirii medicale, a urmăririi pacienţilor, a reglării instrumentelor şi folosirii medicamentelor. Ca efect, profesioniştii şi sistemele de îngrijiri medicale trebuie să îşi coordoneze activităţile cu altele din afara localităţii lor, în ceea ce priveşte specializările medicale şi protocoalele pe termen lung de tratare a pacienţilor.

1.13 Introducerea reţelelor europene de referinţe trebuie să meargă simultan cu dezvoltarea tehnologiilor de informare şi comunicare care le permit pacienţilor să beneficieze de informaţii, indiferent unde ar locui ei. Schimbul de experienţă şi instruirea ar trebui să îmbunătăţească sistemele de îngrijiri de sănătate ale ţărilor europene în avantajul organizaţiilor mandatare, a profesioniştilor în îngrijiri medicale şi a pacienţilor.

1.14 Colectarea datelor statistice din Statele Membre ar trebui să facă posibilă evaluarea aplicării acestei Directive, dar şi mai important, ar trebui să ofere indicatori care pot fi utilizaţi pentru a înţelege mai în detaliu punctele tari şi pe cele slabe ale sistemelor de îngrijiri medicale şi pentru a afla mai mult despre nevoile oamenilor. Această evaluare ar trebui de asemenea supusă discuţiei în CESE.

1.15 Formularea metodelor şi mijloacelor necesare de aplicare a drepturilor reale ale pacienţilor în ceea ce priveşte îngrijirile medicale trans-frontaliere necesită nu doar o modificare radicală a practicilor dar şi o modificare a atitudinilor şi a şcolarizării profesioniştilor în îngrijire medicale şi din această cauză, un anumit timp pentru adaptare. Înseamnă în mod necesar introducerea în text a unei carte europene de drepturi şi îndatoriri reciproce a diverşilor actori din domeniul sănătăţii publice, indiferent de locul lor de acţiune.

2. Analiza comunicării

2.1 Contextul legal şi politic

2.1.1 În lumina procesul juridic al Curţii Europene de Justiţie, Comisiei i s-a cerut în 2003 să examineze modalităţile de îmbunătăţire a încredinţărilor legale referitor la îngrijirile medicale trans-frontaliere.

2.1.2 Directiva din 2004 cu privire la serviciile pe piaţa internă conţinea prevederi relevante. Parlamentul European şi Consiliul le-au respins deoarece au considerat că nu ţin suficient de mult cont de caracteristicile particulare ale politicilor de îngrijiri de sănătate, care variază considerabil între diferitele state, şi de complexitatea lor tehnică şi aspectele financiare. Opinia publică este de asemenea foarte sensibilă la acest aspect.

2.1.3 Comisia a decis de aceea să prezinte un comunicat şi o recomandare în 2008 cu privire la stabilirea unui cadru clar şi transparent pentru prevederile îngrijirilor de sănătate trans-frontaliere în Uniune şi care să acopere următoarele domenii:

2.1.3.1 Deplasarea pacientului la un furnizor de îngrijiri de sănătate, pentru tratament, în alt Stat Membru (“mobilitatea pacientului”);

2.1.3.2 Prevederi de îngrijiri de sănătate trans-frontaliere prin oferirea unui serviciu de pe teritoriul unui Stat Membru pe teritoriul altuia (de ex. servicii telemedicale, diagnosticare şi prescripţii medicale la distanţă, servicii de laborator);

2.1.3.3 Mobilitatea furnizorilor de servicii (prezenţa permanentă sau temporară într-un alt Stat Membru).

2.2 Cadrul propus

2.2.1 Propunerea prezentată este făcută în baza articolului 95 al Tratatului, care se referă la funcţionarea pieţei interne, a articolului 152 cu privire la sănătatea publică şi a principiilor generale ale Cartei Fundamentale a Drepturilor Omului aşa cum reies din tratatul de reformă.

2.2.2 Pentru a obţine obiectivele, definiţiile şi prevederile generale se structurează în jurul a trei domenii principale:

2.2.2.1 Principiile comune din toate sistemele de sănătate ale UE, aşa cum s-a stabilit în Iunie 2006 de către Consiliu, indicând care Stat Membru este responsabil de asigurarea principiilor comune de îngrijiri medicale şi ce anume conţin aceste principii;

2.2.2.2 Un cadru specific pentru îngrijiri medicale trans-frontaliere: Directiva stabileşte drepturile pacienţilor de a primi îngrijiri medicale în alt Stat Membru, inclusiv limitele pe care le au Statele Membre peste graniţă, precum şi acoperirea oferită de îngrijirile medicale trans-frontaliere;

2.2.2.3 Cooperarea Europeană în domeniul îngrijirilor medicale: Directiva stabileşte cadrul cooperării europene în regiunile de graniţă.

2.2.3 Directiva stabileşte regulile care se aplică pentru rambursare costurilor îngrijirilor medicale în alt Stat Membru, precum şi termenii în care se vor exercita drepturile pacienţilor conform cu procesul juridic al Curţii de Justiţie. Aceste reguli se bazează pe următoarele principii:

2.2.3.1 Orice îngrijire ne-spitalicească la care are dreptul orice cetăţean în Statul său poate fi oferită de asemenea fără autorizare prealabilă în orice alt Stat Membru. Aceasta va fi rambursată până la nivelul de rambursare oferit de propriul sistem al cetăţeanului.

2.2.3.2 Orice îngrijire spitalicească la care cetăţeanul este îndreptăţit în propriul Stat poate fi oferită în orice alt stat atât timp cât există dovada că aplicarea Directivei nu afectează planificarea serviciilor spitaliceşti sau finanţarea sistemului de îngrijiri de sănătate.

2.2.4 Directiva stabileşte condiţii şi criterii importante, referitor la procedurile care trebuie urmate. Mai oferă şi mecanismele corespunzătoare de informare şi de ajutorare a pacienţilor prin punctele naţionale de contact.

2.2.5 Această propunere nu modifică cadrul existent de coordonare a schemelor de asigurări sociale.

2.2.6 Oamenii trebuie să aibă informaţii de încredere cu privire la când vor rambursaţi pentru îngrijirile de sănătate oferite în alt Stat Membru şi mecanismele exacte pe care le pot folosi pentru a lua decizii şi pentru a face revendicări. Orice pacient care nu poate găsi îngrijire medicală în timp rezonabil în propria ţară va fi autorizat să o primească în alt Stat Membru.

2.2.7 Pentru orice serviciu medical oferit, pacienţii trebuie să aibă: informaţii clare care să le permită să facă alegeri cu privire la sănătatea lor cunoscând toate aspectele relevante; mecanismele de asigurare a calităţii şi siguranţei serviciului medical oferit; să cunoască: continuitatea îngrijirii; şi mecanismele de revendicare şi de compensare.

2.2.8 Directiva asigură faptul că siguranţa şi calitatea îngrijirilor medicale sunt garantate pe teritoriul Uniunii.

2.2.9 Directiva promovează o mai mare cooperare europeană prin înfiinţarea de reţele de referinţă europene, evaluarea tehnologiilor de îngrijiri medicale şi dezvoltarea de tehnologii de informare şi comunicare on-line.

3. Comentarii generale

3.1 CESE a ridicat probleme referitoare la sănătate şi drepturile pacienţilor în câteva opinii şi de aceea întâmpină cu bucurie această propunere de Directivă.

3.2 Acest text reflectă valorile Uniunii Europene şi ale cartei de la Tallinn, care intenţionează să asigure oferirea de îngrijiri medicale de înaltă calitate în întreaga Europă.

3.3 Cu toate acestea, CESE ridică anumite întrebări cu privire la metodele specifice de aplicare.

3.3.1 Textul reafirmă faptul că sistemele de sănătate sunt sub jurisdicţia Statelor Membre şi par să respecte complet competenţele lor de organizare a sistemelor de sănătate, de oferire de îngrijiri medicale şi de rambursare a serviciilor oferite. Cu toate acestea, prevederile propuse vor avea în mod necesar un impact asupra sistemelor de sănătate şi a finanţării lor.

3.3.2 În lumina diferenţelor considerabile în serviciile de îngrijiri medicale oferite şi a costurilor lor, sistemul de rambursare pune problema riscului inegalităţii şi chiar a disputelor legale deoarece sistemele de asigurare de boală nu sunt omogene ci au caracteristici naţionale particulare.

3.3.3 Eficienţa şi utilizarea corespunzătoare a serviciilor de asigurări medicale în contextul trans-frontalier necesită ca organizaţiile de sănătate din diferite ţări să aibă capacitate echivalentă în termenii serviciilor tehnice şi a resurselor umane, echipamentului medical şi în responsabilizarea furnizorilor de servicii.

3.3.4 În toate cazurilor, oricând se oferă îngrijiri medicale trans-frontaliere, pacienţii au dreptul să se aştepte la garanţii ale calităţii şi siguranţei acestor îngrijiri. Acest drept fundamental ridică problema alinierii sistemelor de îngrijiri medicale în ceea ce priveşte certificarea, evaluarea practicilor profesionale, a capacităţii echipamentului medical şi a aranjamentelor de compensare în caz de vătămare.

3.3.5 Tratamentul de înaltă calitate în contextul îngrijirii medicale trans-frontaliere necesită întrunirea unui anumit număr de condiţii, pentru a se asigura continuitate îngrijirii. Acestea ar trebui să includă:

– Utilizarea pe scară largă a carnetului de sănătate pentru fiecare individ încă de la naştere;- Existenţa unei fişe medicale europene moderne la care fiecare să aibă acces;- O formulare comună a protocoalelor de rambursare;- Practici de prescriere coordonate, inclusiv generalizarea utilizării de denumiri generice decât de denumiri comerciale;- Standarde şi certificări pentru implanturi şi dispozitive;- Introducerea unei proceduri europene de validare sau chiar de certificare pentru echipamentul spitalicesc medical şi paramedical;- Armonizarea autorizărilor de marketing pentru medicamente;

– Dezvoltarea de noi tehnologii cu sisteme IT inter-operaţionale.

3.3.6 Asemenea condiţii nu doar necesită o modificare radicală de practică dar şi o modificare de atitudine şi instruirea profesioniştilor în îngrijirile medicale şi, de aceea, timp pentru adaptare.

3.3.7 Posibilitatea de îngrijiri medicale trans-frontaliere oferite fiecărui cetăţean trebuie să fie o extindere a accesului direct la întreaga gamă de servicii şi îngrijiri medicale profesioniste, fără discriminare pe motive de statut social sau economic sau de etnie. Aceasta va necesita o politică de informare eficientă care să acopere două aspecte.

3.3.7.1 În primul rând, informaţia cu privire la oferirea de servicii de îngrijiri medicale pe care fiecare cetăţean trebuie să le aibă pentru a decide să utilizeze îngrijirile medicale trans-frontaliere şi care este publicată prin grija autorităţilor medicale.

3.3.7.2 În al doilea rând, trebuie oferită informaţie cu privire la condiţia medicală a pacientului, posibilele tratamente – inclusiv beneficiile şi riscurile – şi tipurile de sisteme sau profesionişti care oferă îngrijiri de sănătate.

3.3.7.3 Deoarece aceste informaţii vor fi oferite prin interacţiune cu un profesionist în îngrijiri medicale, acea persoană trebuie să fie la curent cu ce opţiuni există în Europa iar bariera lingvistică trebuie depăşită.

3.3.8 Informaţia trebuie să fie completă şi relevantă pentru a permite pacientului să ia decizii libere şi clare mai degrabă decât să fie pradă braconierilor şi practicilor ilicite.

3.3.9 Această obligaţie de a oferi informaţie este singura modalitate de a realiza principiul egalităţii accesului la îngrijiri medicale aşa cum e stabilit de Directivă.

4. Comentarii specifice

4.1 Articolul 5

4.1.1 Mergând dincolo de subiectul acestei Directive, CESE atrage în mod particular atenţia asupra Articolului 5, care stabileşte reguli ce pot servi ca bază pentru orice măsuri referitoare la dezvoltarea politicii de sănătate în fiecare Stat Membru.

4.1.2 Dată fiind importanţa sistemelor de îngrijiri medicale pentru cetăţeni, în special pentru cei mai dezavantajaţi dintre ei, ca şi impactul asupra creşterii economice a unui mai bun acces la îngrijirile medicale, CESE accentuează ideea că orice investiţie care permite accesul la servicii de îngrijiri medicale va fi mai eficientă dacă este coordonată.

4.2 Articolul 6

4.2.1 Trebuie acordată mare atenţie în a se asigura, conform sistemelor de rambursare retrospectivă, că practicile terapeutice şi metodele de eliberare a medicamentelor şi instrumentarului sunt determinate de ţara în care se face tratamentul mai degrabă decât de ţara de afiliere, care este responsabilă de stabilirea criteriilor de rambursare. Asta înseamnă că listele de echivalenţe ar trebui întocmite atât pentru ratele de rambursare cât şi pentru obligaţiile referitoare la continuitatea îngrijirii.

4.3 Articolele 8 şi 9

4.3.1 Indiferent dacă criteriile de autorizare anterioară sunt publicate, CESE consideră că orice refuz ar trebui justificat în timp util şi explicat pacienţilor pentru aplicare.

4.4 Articolul 10

4.4.1 Este important din perspectiva CESE să fie introduse sistemele de informare pentru pacienţi astfel încât să le permită să aleagă îngrijiri medicale trans-frontaliere. Această informaţie trebuie să includă cerinţele şi limitele serviciului oferit precum şi aranjamentele pentru rambursare.

4.4.2 Trebuie furnizate informaţii cu privire la procedurile de revendicare în cazul vătămărilor cauzate de accidente medicale, datorate sau nu neglijenţei (risc terapeutic). În legătură cu această situaţie ar părea potrivit să se aplice principiul unui singur punct de contact pentru primirea procedurilor şi sesizărilor şi orice dispută legală ar trebui rezolvată de tribunalele din locul de rezidenţă al pacientului.

4.4.3 Ar fi util să se dezvolte servicii si site-uri de informare on-line ca o modalitate de a le oferi informaţii pacienţilor. Totuşi, sursele şi sistemele de informare nu pot fi limitate la acestea, atâta timp cât un număr mare de persoane nu au acces sau au acces limitat la internet. Ar fi un risc să se promoveze un sistem de sănătate cu viteză dublă în care doar clasele sociale mai bine informate ar putea beneficia de acces la îngrijiri medicale trans-frontaliere.

4.5 Articolul 12

4.5.1 Punctele naţionale de contact trebuie să aibă legături cu diverse organizaţii de îngrijiri medicale pentru muncitori şi familii ca organizaţii potrivite pentru transmiterea acestei informaţii. Punctele de contact trebuie de asemenea să desfăşoare activităţi de informare şi de instruire pentru personalul medical, paramedical şi pentru asistenţii sociali astfel încât ei să fie conştienţi de opţiunile disponibile pentru îngrijiri medicale trans-frontaliere.

4.6 Articolul 14

4.6.1 CESE susţine acest articol, care garantează continuitatea îngrijirii în termenii utilizării medicaţiei de către pacient, dar ar fi bine ca aceasta să se aplice şi din punctul de vedere al riscului potenţial de supraconsum sau chiar de trafic de medicamente.

4.7 Articolul 15

4.7.1 Acest articol linişteşte parţial îngrijorarea CESE cu privire la decalajele de calitate în oferirea de servicii de îngrijire medicală în Statele Membre. Introducerea reţelelor de referinţă europene ar trebui să meargă mână în mână cu dezvoltarea tehnologiilor de informare şi comunicare care să permită pacienţilor să beneficieze de informaţii, oriunde ar locui ei.

4.7.2 Ar trebui adăugate următoarele precizări obiectivelor referitoare la reţelele europene:

– în Articolul 15(2)(a): “evaluarea şi înregistrarea practicilor terapeutice”;
– în Articolul 15(2)(d): “recunoaşterea UNITARA calificării şi a monitorizării codurile etice”.

4.7.3 În plus, deşi se are în vedere o procedură de conectare a acestor reţele, CESE evidenţiază importanţa evaluării regulate sau chiar introducerea unei proceduri de certificare regulate.

4.7.4 În lista de criterii şi condiţii specifice pe care trebuie să o îndeplinească reţelele, CESE ar dori să se mai adauge următoarele:

– în Articolul 15(3)(a)(ix): “Asemenea colaborare este în particular esenţială în ceea ce priveşte implicarea utilizatorilor în definirea unei perioade rezonabile de tratament.”
– Articolul 15(3)(a)(x): “promovarea recunoaşterii şi aplicării unei carte comune a drepturilor pacienţilor care să garanteze aplicarea eficientă a acestor drepturi atât în ţara de origine cât şi în legătură cu îngrijirile medicale trans-frontaliere “.

4.8 Articolele 18 şi 20

4.8.1 Adunând date statistice, Directiva ar trebui să genereze indicatori care să poată fi utilizat pentru a înţelege mai in detaliu punctele tari şi punctele slabe ale sistemelor de îngrijiri medicale şi pentru a identifica nevoile pacienţilor. Această evaluare ar trebui de asemenea supusă aprobării CESE.

Sursa: Blog Eugen LUCAN – www.eugen.lucan.ro