StiriONG – Util: Asociatia Salveaza Vieti testeaza cota de piata a responsabilitatii sociale in Romania!

0

Asociatia a  demarat campania “Salvati copiii care se sting asteptand” prin care solicita sprijinul mediului de afaceri pentru a redirectiona 20% din impozitul pe profit catre un ONG, drept prevazut de Codul fiscal.

Procedura este aplicata de toate firmele mari ce si-au deschis fundatii: Vodafone (Fundatia Vodafone), A&D Pharma (Fundatia Sensiblu). Alte  firme mari investesc cei 20% in diverse proiecte sociale (BCR, GfK).

Administratorii societatilor comerciale nu cunosc legea, valabila incepand cu 2004, ce prevede dreptul de a redirectiona 20% din impozitul pe profit catre o cauza nobila. Efortul financiar al firmei este 0 (zero) si poti salva vietile copiilor bolnavi de cancer”, precizeaza Carmen USCATU, Presedinte Asociatia Salveaza Vieti.

Codul fiscal ofera dreptul de a redirectiona o parte din impozitul pe profit catre asociatii non guvernamentale. Pentru firma nu reprezinta o cheltuiala suplimentara ci doar partajarea impozitului: 80% catre stat, 20% catre un ONG (e o altfel de repartizare a acestui impozit).

Ne confruntam cu nepasarea oamenilor, dar mai ales cu necunoasterea de catre expertii contabili a acestei facilitati. Exista impresia unei cheltuieli suplimentare, de unde reticenta in a face acest gest. Presa poate fi partenerul nostru printr-o campanie de educare-informare asupra acestei facilitati fiscale, in fond, un drept ce trebuie cunoscut” mai explica Carmen USCATU.

Exista intrebari esentiale dar retorice:

* Gestioneaza bine statul roman impozitele noastre?

* Se implica statul cu adevarat in apararea sanatatii copiilor nostri?

Daca IMPOZITUL PE PROFIT al companiei tale este directionat 100% catre STAT, asculta indemnul asociatiei Salveaza Vieti: Nu fi partas la risipirea banilor munciti de tine!

Avantaje:

* Nu te costa nimic.

* Poti verifica, controla si influenta gestiunea fondurilor.

Copiii nostri trebuie sa traiasca. Si copilul tau se poate imbolnavi de leucemie.

Proiectul „Salvati copiii care se sting asteptand” propune sustinerea eforturilor prof. Margit Serban.

Prin voi,  Centrul de Transplant Medular din cadrul clinicii Louis Turcanu din Timisoara va castiga vietile a inca 60 de copii pe an, aflati acum pe lungi liste de asteptare.

Viata lor este de obicei mai scurta decat timpul necesar asteptarii.

Tehnic, este vorba despre  2 camere sterile de transplant si un ecograf  performant, in valoare totala de  160.000 euro, ce se adauga la actuala dotare obtinuta prin sprijin austriac si german.

Performantele Clinicii Louis Turcanu din Timisoara, realizate si datorita sprijinului material si profesional german si austriac:

* Primul transplant de maduva din Romania

* Primul transplant de celule stem prelevat din cordonul ombilical al fratelui pacientului

* Primul transplant cu celule stem de la un donator neinrudit.

Ei, sau parintii lor, iti vor multumi…candva. Statul roman ti-a multumit vreodata?

Detalii legislative si tehnice despre 20% (A.S.V.):

Codul Fiscal prevede ca poti decide asupra modului de folosire a unei parţi din impozitul pe care il datorezi Statului.

Extras cod fiscal

Titlul 2, Cap. II, articolul 21, alineatul (4), litera p)

contribuabilii care efectueaza sponsorizari si/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificarile ulterioare, si ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cei care acorda burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, daca totalul acestor cheltuieli indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

1. este in limita a 3 la mie din cifra de afaceri;

2. nu depaseste mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.”

Reflectarea in contabilitate a operatiunilor de sponsorizare prin acordarea de numerar – cash sau virament bancar.”

Inregistrare contabila

                   6582               =                  %

„Donatii si subventii acordate”

                                                   531              (acordarea de numerar)

                                                 „Casa”

                                                  512                    (virament bancar)

                                       „Conturi curente la banci”

Tratamentul fiscal

Din punctul de vedere al impozitului pe profit cheltuielile de sponsorizare sunt nedeductibile la calculul impozitului pe profit. In situatia in care entitatile efectueaza sponsorizari potrivit Legii privind sponsorizarea nr. 32/1994, in baza unui contract de sponsorizare, atunci acestea deduc din impozitul pe profit datorat.

Cand sponsorizarea se efectueaza in bani, nu apar implicatii din punctul de vedere al T.V.A.

Exemplu de calcul:

CA = 100.000 lei

Cheltuilei = 80.000 lei

Profit brut : 20.000 lei

3 0/00 din CA                =    300 lei

20% din impozit             = 3.200 lei

Donatie:                              300 lei

In contabilitate va aparea astfel:

Total venituri (CA) =                                            100.000 lei

Cheltuieli totale  (inclusiv sponsorizarea) =    80.300 lei

___________________________________________

Profit impozabil : 19.700 + 300 (readaugam cei 300 lei pe care i-am scazut mai sus) = 20.000

Impozit 16%  = 3.200 lei

Din acest impozit se scad cei 300 lei acordati pentru sponsorizare si se vireaza la stat 2900 lei.

Problema pe care o au toti (din pacate si multi contabili), este ca vad aceasta cheltuiala adaugata la calculul profitului impozabil, fara sa tina cont ca au scazut-o  deja mai sus, si ca, practic, scazand-o o data si adunand-o iarasi, la final, o anuleaza. In momentul in care vad aceasta adunare au impresia ca aplica 16% la aceasta suma… ori nu e deloc asa.

Daca si-ar calcula profitul fara sa tina cont de sponsorizare ar ajunge la acelas rezultat ca in situatia in care  scad si apoi aduna suma sponsorizata.