StiriONG – UTIL: Cunoasteti-va drepturile la locul de munca!

0

articol din “INSTITUTII PUBLICE”

Campania de informare „Pentru Diversitate. Impotriva Discriminarii” a fost lansata in anul 2003 de Directia Generala Ocuparea Fortei de Munca, Afaceri Sociale si Egalitate de Sanse a Comisiei Europene, in cadrul politicii antidiscriminare a UE. Incepand cu 2007, campania este finantata prin PROGRESS , programul UE pentru ocuparea fortei de munca si solidaritate sociala, care se deruleaza pana in 2013.

Scopul campaniei il constituie informarea persoanelor cu privire la drepturile si obligatiile pe care le au in baza legislatiei UE, care combate discriminarea pe motive de origine etnica sau rasiala, in toate domeniile vietii, si pe motive de religie sau credinta, varsta, dizabilitate si orientare sexuala, la locul de munca. Campania urmareste, totodata, sa mareasca sensibilitatea publicului cu privire la problemele discriminarii si beneficiile diversitatii.

Legile europene actuale interzic discriminarea, hartuirea si victimizarea angajatilor pe motive de gen, religie sau convingeri, handicap, varsta, orientare sexuala, rasa sau origine etnica in cazul accesului la o slujba sau la un program de instruire. Alte legi acopera de asemenea discriminarea rasiala in domeniul educatiei, ingrijirii medicale, accesului la locuinte sau la bunuri si servicii. Aceste legi vin sa le completeze pe cele care acopera deja discriminarea sexuala.

Ce ar trebui sa faceti daca ati suferit de pe urma unui act de discriminare?

Este important sa retineti: Dumneavoastra sunteti victima. Nu sunteti responsabil de comportamentul persoanelor care au comis acte de discriminare.

Informati-va despre sistemul legal din tara dumneavoastra

Fiecare tara are un sistem legal diferit in ceea ce priveste lupta impotriva discriminarii. Incercati sa aflati mai multe despre:

* Organizatiile oficiale care ar trebui sa ajute victimele supuse unui act de discriminare.

* Procedurile juridice si administrative pe care le puteti utiliza.

* Sprijinul financiar disponibil pentru a da curs procesului legal.

*Solutiile legale disponibile, precum compensarile financiare sau reabilitarea.

* Procesul de dovedire a actului de discriminare comis.

* Alte surse de consiliere si asistenta.

Exista, de asemenea, o serie de agentii care va pot oferi consultanta si sprijin. In anumite cazuri, acestea va pot oferi asistenta juridica si va pot ajuta sa va prezentati cazul. Ar trebui sa obtineti sfaturi pentru problema dumneavoastra de la:

* Agentia locala de consiliere sau asistenta juridica.

* Sindicatul de care apartineti sau o asociatie profesionala.

* Orice “linii de asistenta” confidentiale legate de mediul de lucru, acolo unde acestea exista.

* Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii responsabil de lupta impotriva cazurilor de discriminare. www.cncd.org.ro

* Exista ONG-uri care lucreaza pentru a proteja anumite grupuri si pentru a combate actele de discriminare precum:                 

ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei – www.mma.ro

Agentia Nationala pentru Egalitate de Sanse intre Femei si Barbati – www.anes.ro

Asociatia ACCEPT – www.accept-romania.ro

Centrul de Resurse Juridice – www.crj.ro

Romani CRISS – www.romanicriss.org            

Daca decideti sa actionati pe cale juridica, puteti avea in vedere posibilitatea de a rezolva cazul inainte ca acesta sa ajunga la Tribunal. In unele state, se poate negocia o intelegere pe baza unei recompense materiale sau a unor scuze exprimate, in schimbul demararii procedurii legale (Tribunal, Ombudsman etc.)

Rezolvarea problemelor fara a recurge la judecata

In cazul unei chestiuni legate de locul de munca, de obicei, trebuie sa aduceti intai problema la cunostinta angajatorului si sa utilizati toate procedurile existente. Puteti de asemenea sa implicati sindicatul in care sunteti inscris. De exemplu, un caz de hartuire poate fi tratat prin utilizarea procedurii agreate si luarea unor actiuni pentru a va asigura ca nu se va repeta, inclusiv luarea unor actiuni disciplinare impotriva persoanei care a comis actul.

Pentru a afla mai multe despre campania “Pentru Diversitate. Impotriva Discriminarii.” a Comisiei Europene si informatii cu privire la situatia prezenta in Romania, vizitati website-ul www.stop-discrimination.info.

>> Informatie oferita de Programul “For Diversity. Against Discrimination”