StiriONG – Vodafone si Aliat au demarat o campanie anti-drog!

0

Fundatia Vodafone Romania a lansat, impreuna cu ALIAT, programul “Stiu ca pot!” dedicat elevilor de clasa a IX – a din liceele bucurestene. “Stiu ca pot!” este primul program de prevenire a consumului de droguri bazat pe formarea de deprinderi, derulat in Romania.

Acest tip de abordare, inovator in Romania, este o metoda dovedita stiintific ca fiind eficienta pe termen lung, atat pentru prevenirea consumului de droguri, cat si pentru dezvoltarea ulterioara a tinerilor.

In perioada noiembrie – decembrie a acestui an vor avea loc douazeci de intalniri organizate in patru clase a IX- a din liceele bucurestene “Emil Racovita”, ‘George Cosbuc”, “Mihail Sadoveanu” si Liceul international de Informatica, sustinute de o echipa formata din consilierul psihologic al ALIAT si consilierul scolar/dirigintele clasei din liceul aflat in program.

In cadrul acestor sesiuni, adolescentii vor primi informatii corecte despre consecintele consumului de droguri si vor invata sa faca fata presiunii grupului, sa comunice mai bine cu cei din jur – parinti, profesori si prieteni – sa isi rezolve mai usor problemele si sa ia decizii.

Am lansat impreuna cu Aliat, primul program de prevenire a consumului de droguri bazat pe dezvoltarea de deprinderi practice, prin care ne propunem sa oferim adolescentilor sansa de a avea informatii corecte si complete  privind consecintele consumului de droguri si sa invete sa faca fata presiunii grupului, una dintre cauzele majore ale actiunilor lor la aceasta varsta”, a spus Elena Serban, Directorul Fundatiei Vodafone Romania.

Particularitatea proiectului “Stiu ca pot” consta in faptul ca elevii nu primesc mesaje imperative privind refuzul consumului de droguri (interventie dovedita ca ineficienta), ci li se ofera informatii reale despre droguri si efectele lor, precum si abilitati noi cum ar fi asertivitatea, luarea deciziilor, rezolvarea problemelor, abilitati de comunicare si relationare”, a declarat medicul psihiatru Eugen Hriscu, director executiv Aliat.

Elevii, parintii si profesorii sunt invitati pe www.stiucapot.ro, un website interactiv unde pot gasi informatii utile privind efectele consumului de droguri, metode de prevenire a acestuia, dar si detalii practice pentru cei care necesita asistenta in lupta impotriva consumului acestor substante. In plus, toti utilizatorii site-ului vor putea intra in dialog pentru a-si impartasi opiniile si experientele in legatura cu aceasta tema, in sectiunea Forum.

De asemenea, adolescentii vor putea participa la concursul de filme realizate cu telefonul mobil, “Despre droguri, intr-un minut sau mai putin”, lansat pe www.stiucapot.ro. Premiile puse in joc sunt un telefon HTC Magic pentru premiul I si noua seturi formate dintr-o geanta realizata din bannere reciclate Vodafone, o haina pentru ploaie si o sapca pentru urmatorii castigatori. Concursul se desfasoara in perioada 6 – 30 noiembrie si se adreseaza tuturor tinerilor cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani.