Raiffeisen Bank si United Way – impreuna pentru un viitor mai bun

0

Raiffeisen Bank Romania a derulat, timp de patru saptamani, campania anuala de voluntariat si strangere de fonduri pentru cei aflati in dificultate, sustinuti de United Way Romania, in Bucuresti, Cluj-Napoca sau Timisoara. Prin contributia angajatilor bancii s-au strans peste 216.000 lei, suma ce va fi dublata de banca.

 Raiffeisen Bank sustine United Way din 2005, iar de la an la an implicarea angajatilor si a companiei a crescut sustinut. Banca este ‘Partener Platinium’ pentru fundatia United Way Romania, cu o contributie de peste 100.000 de euro anual. Alice Papa, Ofiter Comunicare si RP la Raiffeisen Bank, si coordonatorul campaniei interne ne-a spus: “Contributia la United Way este o investitie cu rezultate masurabile si de durata, o modalitate sigura si eficienta prin care putem sa ajutam cu totii comunitatea in care traim.”

Voluntarii Raiffeisen Bank au vizitat un centru de zi pentru batrani, au impartit pachete cu alimente si au petrecut impreuna cateva ore. Cu multa pasiune, angajatii bancii au pregatit dulciuri si produse de toamna pe care le-au vandut la o licitatie interna, toti banii colectati astfel fiind donati catre United Way. O alta actiune a fost organizata la inaltime, la etajul 34 al celei mai inalte cladiri din Bucuresti, Sky Tower, unde voluntarii din Raiffeisen Bank impreuna cu copiii de la un centru de zi au petrecut cateva ore jucand ping-pong, fussball, sau participand la ateliere de origami si croitorie. Vizita la muzeul Antipa cu copiii de la un alt centru de zi a completat programul campaniei de voluntariat Raiffeisen Bank pentru United Way.