Tetra Pak anunta lansarea noului capac fabricat din materiale regenerabile

0

Tetra Pak®, liderul mondial in solutii de procesare si ambalare a produselor alimentare, anunta lansarea globala a LightCap 30, un capac din polietilena de inalta densitate (PEID) fabricata din trestie de zahar. 

Prima companie din Europa care utilizeaza aceste capace biologice este TINE, un producator, distribuitor si exportator de top din industria produselor lactate, cu sediul in Norvegia. Sosul de vanilie al TINE, cafeaua TINE, ceaiul si laptele cu ciocolata vor fi ambalate in ambalaje Tetra Brik Aseptic Edge cu capace biologice LightCap 30.

„Dezvoltarea capacului bazat pe materiale biologice LightCap 30 este inca un pas important spre obiectivul nostru de a produce o solutie de ambalare 100% regenerabila. Aceasta lansare demonstreaza angajamentul nostru continuu in ceea ce priveste inovarea in domeniul mediului si furnizarea ambalajelor cu cele mai bune performante de mediu pentru clienti, comercianti si consumatori”, a declarat Erik Steijger, Product Manager Environmental Innovation (Manager Produs Inovatie Ecologica), Tetra Pak.

„In calitate de cel mai mare utilizator de ambalaje din Norvegia este important sa utilizam resursele in maniera optima si sa promovam sustenabilitatea. Este o cerinta imperativa in activitatea noastra. TBA Edge de la Tetra Pak, fabricat in proportie de aproximativ 75% din materiale regenerabile, vine acum cu un capac bazat pe materiale biologice, oferindu-ne oportunitatea sa imbunatatim si mai mult profilul ecologic al produselor noastre”, a declarat Björn Malm, Manager Sustenabilitate TINE.

Polietilena regenerabila utilizata pentru LightCap 30 este obtinuta prin prelucrarea trestiei de zahar. Astfel, trestia este zdrobita, iar din sucul fermentat si distilat se obtine etanolul; apoi, acesta este supus unui proces de deshidratare si transformat in etilena, care este apoi polimerizata pentru a produce polietilena utilizata la fabricarea capacului.

Tetra Pak are un istoric indelungat in practicile ecologice responsabile si s-a implicat intr-un program ecologic ambitios pentru a atinge scopul suprem al societatii, acela de a oferi ambalaje complet sustenabile, folosind numai materiale regenerabile care sa afecteze cat mai putin mediul si care sa genereze zero deseuri.