5.000 de puieti de salcam plantati la Videle

0

120 de angajati ai UPC Romania si voluntari ai Asociatiei MaiMultVerde au plantat sambata, 9 aprilie, 5.000 de puieti de salcam in orasul Videle, judetul Teleorman. Actiunea de plantare face parte dintr-o initiativa a UPC de a sustine mediul inconjurator, incurajand clientii sa adopte factura electronica.

Astfel, pentru fiecare 5.000 de facturi electronice activate, UPC si organizatia Mai Mult Verde au plantat 1.000 de copaci. Actiunea de plantare de la Videle a fost realizata cu sustinerea Primariei Videle intr-o zona in care impadurirea este necesara pentru a preveni alunecarile de teren.

Pentru a incuraja un comportament responsabil fata de mediu, ne-am indemnat clientii cu servicii de internet sa adopte factura electronica, reducand astfel numarul facturilor tiparite. La fiecare 5 facturi electronice activate, noi am plantat un copac. Credem ca este important ca fiecare dintre noi sa sustina un viitor mai verde, iar actiunea desfasurata alaturi de MaiMultVerde cu sprijinul clientilor nostri si a voluntarilor UPC, intr-o zona care se confrunta cu problema alunecarilor de teren, este parte din angajamentul nostru de a fi aproape de comunitatile locale”, a declarat Bogdan Bucurei, Marketing Director UPC Romania.

„Responsabilitatea fata de mediu poate incepe cu lucruri simple, iar eliminarea tipariturilor care nu ne sunt neaparat necesare constituie un bun exemplu. Daca apoi alegem sa plusam prin voluntariat, natura ne va multumi de doua ori. Multumim companiilor care duc catre angajatii, clientii si partenerii lor mesajul MaiMultVerde, multumim UPC Romania pentru implicare.” Doru Mitrana, Director Asociatia MaiMultVerde

Informatii suplimentare despre UPC

UPC Romania, una dintre cele mai mari companii de telecomunicatii de pe piata locala, este lider in domeniul inovatiei in tehnologie. Compania ofera servicii de televiziune (digitala, prin satelit si analogica), internet in banda larga si telefonie in aproximativ 300 de localitãti. Serviciile digitale oferite de UPC Romania ii conecteaza pe cei 1.243.300 de clienti la universul digital si le ofera experiente uimitoare. Premierele UPC pe piata din Romania includ lansarea televiziunii digitale, a tehnologiilor HD, DVR, 3D, dar si a internetului de mare vitezã, Fiber Power 200 Mbps. Serviciile UPC au devenit in 2014 disponibile si in afara casei, prin lansarile UPC Wi-Free si Horizon Go. UPC Romania este afiliata la Liberty Global, plc. Pentru mai multe detalii, va rugam sa vizitati www.upc.ro.

UPC Romania este o companie care se implica activ in actiuni de protejare a mediului, ca parte a strategiei ample de responsabilitate sociala.

Informatii suplimentare despre MaiMultVerde

Asociatia MaiMultVerde (www.maimultverde.ro) este o organizatie neguvernamentala, nonprofit si de protectie a mediului, care are misiunea de a construi o noua cultura a voluntariatului si responsabilitatii pentru mediu in Romania. In primii opt ani de activitate, 2008 – 2015, MaiMultVerde a lucrat cu 22.500 de voluntari, a plantat peste 785.000 de puieti, a strans peste 330 de tone de deseuri din natura, a implementat primul sistem de bike-sharing din Bucuresti, Oradea si Timisoara, Cicloteque, a derulat mai multe campanii nationale de informare si educatie si a organizat prima gala de strangere de fonduri pentru proiecte de mediu, Gala Verde. Bugetul MaiMultVerde in primii opt ani a ajuns la 4.368.237 de euro. Fondurile au fost obtinute din sponsorizari oferite de marile companii din Romania si din finantari europene nerambursabile.